Connect with us

Gara Pașcani va fi reabilitată: a fost lansată licitația de lucrări

Local

Gara Pașcani va fi reabilitată: a fost lansată licitația de lucrări

CFR Călători a lansat licitația de proiectare și execuție lucrări de reabilitare a Gării din Pașcani, în cadrul unui program național de refacere a 47 de stații. Valoare estimată a contractului ajunge la peste 33 milioane lei, fără TVA.

Odată ce va fi semnat un contract, termenul de execuție este 24 de luni: 6 luni pentru proiectare, iar 18 luni pentru lucrări. Pașcaniul este un important nod de transport feroviar, în condițiile în care stația face parte din Magistrala CF 500 București Nord – Vicșani.

Stația Pașcani este amenajată pe un teren care, în total, are o suprafață de aproape 10 hectare. Construcția în care funcționează Gara are o amprentă la sol de circa 2.000 mp și o arie desfășurată de aproape 4.000 mp. În prezent, clădirea este într-un stadiu avansat de degradare.

  • „Clădirea va răspunde cerințelor europene de siguranță la seism și factori climatici, siguranță în exploatare și la foc și va asigura spații de utilități speciale. De asemenea, se vor lua măsuri pentru reducerea consumurilor energetice printr-o mai bună izolare termică și hidrofugă a planșeelor, pereților, instalații și echipamente performante. Se prevăd reparații structurale, lucrări de consolidare, lucrări de reorganizare a spațiilor existente astfel încât să se îmbunătățească serviciile oferite publicului călător, facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual sau auditiv și lucrările de modernizare a condițiilor de lucru a personalului CFR”, se precizează în caietul de sarcini consultat de APIX.ro.

Valoarea estimată a contractului este de 33,9 milioane lei, fără TVA, iar companiile interesate pot depune oferte până cel târziu pe 10 august.

Clădirea actuală a statiei CF Pașcani a fost construită începând din 1950. În 1953 a fost dat în folosință Corpul Central – clădire monumentală, simetrică. Între anii 1965 – 1966 au fost construite cele două corpuri de capăt (Parter+Pod) a căror acoperire spre zona de peron se continuă cu o copertină realizată din beton armat, desfășurată pe întreaga lungime a clădirii.

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” SA, precum și din alte surse legal constituite.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top