Connect with us

Iașul, sub asediul zăpezilor: drumurile naționale sunt deschise circulației, dar sunt blocate cele județene [listă]

Local

Iașul, sub asediul zăpezilor: drumurile naționale sunt deschise circulației, dar sunt blocate cele județene [listă]

UPDATE, 7 aprilie, ora 11:45. Toate drumurile naționale din județul Iași sunt circulației rutiere. În schimb, sunt în continuare probleme pe drumurile județene: unele sunt închise, iar pe altele se circulă anevoios, în condiții de iarnă. Descarcă lista cu starea drumurilor din județul Iași, actualizată pentru miezul zilei de vineri.

Toate ieșirile din oraș pe drumurile naționale sunt blocate, iar circulația este restricționată încă din timpul nopții de miercuri spre joi. Ieșenii au primit aseară mesaje de avertizare în jurul orei 23.00, deși măsura a fost anunțată încă de la ora 21.30. În dimineața acestei zile, codul roșu a fost prelungit, cel puțin până la ora 10.00.

UPDATE ORA 13.40: A fost deschisă circulația pe unele drumuri naționale, precum Vaslui – Iași (DN24), Bălțați – Iași (DN28), Tomești – Albița (DN28) și Popricani – Tabăra (DN24C). Unii șoferi spun că este deschis DN 24 și spre Lețcani/Târgu Frumos, dar Regionala de Drumuri încă nu a confirmat acest lucru. În ceea ce privește Aeroportul, șefii aerogării au transmis că este operațional, dar cursele au întârzieri mai mari sau mai mici.

UPDATE ora 12.30: Drumurile naționale și județene sunt în continuare închise de către autorități. Între timp, Iașul a ieșit de sub incidența codului roșu și se află sub cod portocaliu până în noaptea de joi spre vineri.

În continuare, și drumurile județene sunt închise, nu doar cele naționale. Pe raza orașului, pe bulevardele mari se circulă, dar utilajele de deszăpezire sunt o raritate: zăpada este măcinată de roșile mașinilor. Trotuarele și aleile pietonale sunt impracticabile, iar cei care vor să folosească transportul public sunt nevoiți să înghețe în stații.

Paginile de pe rețelele sociale ale Primăriei Iași stau mărturie pentru intervenția limitată în a face orașul funcțional. „Numai vrăjeli cu acele numere, în realitate este dezastru, echipele sunt inexistente, vă înjură lumea că nu faceți mai nimic. Trotuare necurățate, treceri de pietoni pline de apă cu zăpadă până la glezne. Ați făcut ceva de fațadă în zona centrală, în rest dezastru. Incompetență sau dezinteres față de cetățenii Iașului ? Cred că amândouă, odată ce ați făcut doar în jurul primăriei, pe la palat, hală iar de restul nu vă interesează. Să veniți la anul să ne cereți votul, să vă voteze cei din centrul orașului”, scrie un ieșean pe pagina Primăriei, iar exemplele pot continua.

Regionala de Drumuri Iași a anunțat că toate ieșirile din oraș pe drumuri naționale sunt blocate: de exemplu, la primele ore ale dimineții, o coloană întinsă de mașini s-a format dinspre Valea Lupului spre Metro. Limita teritorială a Iașului este la stația de electrificare după Antibiotice, astfel că, după această zonă, intră în vigoare restricția impusă de CNAIR: șoferii fac cale întoarsă sau pot vira spre Brătuleni, pe un drum înzăpezit și foarte greu circulabil.

Zona Antibiotice, ora 7.00 dimineața

Vom reveni cu informații

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top