Local
Iașul, un oraș sinistrat din cauza corupției și incompetenței, nu a fulgilor de zăpadă! [P]
O ninsoare mai abundentă a transformat Iașul într-un imens morman de zăpadă, o aglomerare urbană impracticabilă, unde oamenii sunt prinși ca într-o cursă de șoareci, fără posibilitatea de a putea folosi în mod decent măcar transportul în comun. Deszăpezire nu, tramvaie și autobuze suficiente, care să circule decent sau care să nu se defecteze, nu! Administrație falimentară și incompetentă, DA!
În Iași nu a venit „Iadul alb”, și nici autoritățile nu pot spune că au fost luate pe nepregătite, fenomenele meteo fiind anunțate din timp. În Iași a nins, dar nu în cantități extraordinare pe care o municipalitate pregătită așa cum se cuvine să nu le poată gestiona! În Iași este instalată, în schimb, o administrație condusă de un primar corupt, incapabil să se ocupe de treburile minimale pentru care a fost pus acolo și este plătit din bani publici. Deja orașul era blocat total pe vreme bună din punctul de vedere al traficului, cu câțiva centimetri de zăpadă depuși a ajuns de-a dreptul sinistrat!
În România avem iarnă și, uneori, mai ninge! O știre uriașă, de șoc și groază, pentru Chirica și acoliții săi incompetenți. Situații precum cea de astăzi ar trebui, în mod normal, să fie gestionate în mod centralizat, pe baza unui plan de acțiuni extrem de bine pus la punct, a unor proceduri clare de intervenție care să vizeze, pe de o parte, activitatea de deszăpezire (cu utilaje suficiente, tot timpul pregătite să intre în acțiune), și pe de alta pe cea de transport public.
Transportul public este cel care, cu suplimentarea corespunzătoare a mijloacelor, să poată să preia și volume de călători în plus față de ce avem în mod normal. Numai că tramvaiele și autobuzele sunt deja insuficiente, ieșenii oricum așteptau și pe cu soare cu zecile de minute în stații ca să se poată urca într-un mijloc de transport CTP. A venit niște zăpadă, dezastrul s-a transformat în calamitate: întârzieri uriașe (Primăria n-a fost capabilă să deszăpezească) și defecțiuni pe bandă rulantă ale mijloacelor puține.
Aceasta nu este altceva decât cronica unui dezastru anunțat. Peste Iași nu s-a abătut, repet, nici o calamitate naturală, ci doar a nins. Când plouă, străzile se inundă și devin impracticabile. Când ninge, nimic nu se mai mișcă în Iași, stăm și admirăm prostia și incompetența Primăriei, care nu asigură nici serviciul de deszăpezire așa cum s-ar cuveni, din taxele plătite din greu de ieșeni, dar nici cel de transport în comun, care, iarăși, usucă buzunarele celor care își achiziționează bilete sau abonamente, dar fără posibilitatea și de a călători.
Dacă ieșenii nu identifică motivul principal al halului în care se arată astăzi Iașul, care își va căpăta renumele de oraș sinistrat, atunci avem cu toții o problemă, înseamnă că așa ne place și nu avem motive să ne mai plângem! Dacă nu luăm taurul de coarne și să schimbăm o dată pentru totdeauna cea mai coruptă și incompetentă administrație locală din întreaga țară, atunci Iașul va rămâne doar cu istoria sa fabuloasă, dar cu un prezent chinuit și un viitor în care nici o mașină nu se va mai mișca cinci metri pe stradă, nici un tramvai nu va mai înainta și nici un autobuz nu va mai circula. Pentru că vom sta, blocați: în trafic sau în case. Ori vine trezirea în 2024, ori ne mai rămâne doar să închiriem un elicopter până la Aeroport, că de ajuns altfel și acolo va fi imposibil!
Marius Bodea, senator USR de Iași