Local
Interes major la o licitație UMF: 12 ofertanți, contract de 20 milioane de lei
Aproape 50 de societăți sunt implicate într-o licitație organizată de UMF Iași pentru reabilitarea unui cămin. Companiile sunt constituite în 12 asocieri, iar valoarea contractului se ridică la aproape 20 milioane de lei. Instituția de învățământ superior ar urma să stabilească câștigătorul în cursul lunii mai.
Potrivit informațiilor publicate în SEAP, ofertanții sunt Pavi-Lux, Conest, DAS, Heavy Duty Construct, Iasicon, Grup Constructii Est, Demo-Idil Construct, Mădbeton, Katar Conneg, Arbuild, Prauco AMV Craft și Toderică Solutions. Alte peste 30 de firme sunt parteneri sau subcontractanți. Obiectul licitației vizează modernizarea căminului C10 pentru medicii rezidenți, clădire amplasată pe șos. Națională.
În documentația de licitație se precizează că imobilul va fi supus unor lucrări ample de reabilitare și recompartimentare. În prezent, imobilul are 45 de apartamente (38 cu o cameră și 7 cu patru camere), iar proiectul vizează atât reorganizarea spațiilor interioare, cât și modernizarea fațadelor și a terasei.
Cele șapte apartamente mari, existente câte unul pe fiecare nivel, vor fi transformate în camere individuale pentru o singură persoană, fiecare cu baie proprie și acces la o bucătărie comună. Documentația prevede și amenajarea unui apartament adaptat persoanelor cu dizabilități, la etajul 1, precum și lucrări de eficientizare energetică prin montarea unui termosistem și reabilitarea terasei.
Termenul maxim de execuție prevăzut în caietul de sarcini este de 18 luni de la data emiterii ordinul de începere a lucrărilor.





