Connect with us

Intravilanul Iașului crește: noi blocuri în Bucium, lângă Păun

Zona are potențial semnificativ: se află între păduri și are deschidere la DN24

Investiții private

Intravilanul Iașului crește: noi blocuri în Bucium, lângă Păun

Un proprietar de terenuri din Bucium vrea să valorifice două parcele prin construirea de blocuri. Terenurile se află lângă Păun, pe str. Ioan Goțcu.

La acest moment al autorizării (obținere certificat de urbanism), municipalitatea nu a făcut publică suprafața terenului, dar, din verificările fluxului APIX, reiese că investitorul (Florin Mavriș) are la dispoziție o suprafață totală de peste 2.000 mp, la intersecția șos. Bucium cu str. Ioan Goțcu.

Amplasamentul investiției:

Potrivit certificatului de urbanism obținut recent, intenția investitorului este de a întocmi un plan urbanistic zonal în vederea extinderii intravilanului municipiului Iași cu scopul de a construi locuințe colective. PUZ-ul va fi elaborat în următoarea perioadă și propus, ulterior, consultării publice pe site-ul municipalității.

Fluxul APIX a studiat noul Plan Urbanistic General, aflat în fază de avizare, pentru a determina posibilitățile de construire în zona vizată. Indicatorii urbanistici stabiliți în noul PUG îi permit investitorului să construiască până la trei niveluri supraterane (fără a se calcula demisolul) și până la o înălțime maximă de 15 metri. Zona este definită ca una de „locuințe individuale și colective mici cu regim de construire izolat sau cuplat”. Procentul de ocupare a terenului ajunge la 45%, iar coeficientul de utilizare (raportul dintre suprafața construită și parcelă) este egal cu 1,8. Întreaga zonă, care este în cea mai mare parte liberă, beneficiază de aceiași indicatori.

Perimetrul în care vor apărea pe viitor locuințe colective mici poate fi studiat mai jos (circa 20 ha de teren). Zona are potențial semnificativ, având în vedere amplasarea între păduri, dar cu deschidere la DN24.

Află cum îți poți promova afacerea pe fluxul APIX

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top