Investiții private
Investiție de 8 milioane euro pentru construirea unui complex rezidențial în zona Fortus
Două companii vor investi 7,6 milioane euro pentru construirea unui complex rezidențial cu 5 blocuri pe fosta platforma industrială Fortus, în zona turnului de apă. APIX.ro a mai scris despre acest proiect în anul 2022, dar, recent, demersuri ale investitorilor arată intenția de a începe lucrările spre finalul acestui an.
Blocurile vor avea un regim cu subsol, parter și 7 etaje, ultimul nivel fiind tehnic. Intenția beneficiarilor este de a amenaja aproape 180 de apartamente, majoritatea cu 2 camere. Proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) a fost aprobat de Consiliul Local (CL) Iași încă din anul 2019, iar investitorii sunt pe punctul de a obține autorizația de construire.

Cele două firme (Mercur Mary și Balkan Pharmaceutical – fosta Investment ADH) au în proprietate circa 9.800 mp (parcela roșie), teren pe care vor fi construite blocurile. În imediata vecinătate, pe latura nordică, firmele au alți 2.800 mp (parcela albastră), dar această suprafață va face obiectul unui alt proiect, moment la care va fi demolat și turnul de apă, conform informațiilor APIX.ro.
„Ansamblul rezidențial înglobează două funcțiuni principale: locuire colectivă și spații comerciale, optimizând astfel relația dintre spațiul privat și cel destinat serviciilor. La nivelul parterului fiecărei clădiri sunt prevăzute apartamente, precum și spații comerciale independente, cu accesuri separate. Subsolul este proiectat pentru a include spații amenajate pentru gararea autovehiculelor, spațiile tehnice necesare funcționării imobilelor și zonele destinate protecției civile”, se precizează într-un memoriu de prezentare a investiției.
Potrivit proiectului, vor fi amenajate 178 de apartamente: 132 apartamente cu 2 camere, 40 apartamente cu o cameră și 6 apartamente cu 3 camere. „Spațiile comerciale de la nivelul parterului vor fi închiriate și, ulterior, vândute”, se mai arată în documentul citat.
Amprenta la sol a construcțiilor va fi de aproape 2.500 mp, iar suprafața desfășurată propusă va trece de 22.000 mp. Parcarea care va deservi complexul va avea circa 200 de locuri. Accesul pietonal și cel auto se va asigura prin intermediul unor alei pavate. Drumurile de incintă din fosta platforma industrială Fortus fac legătura cu șos. Nicolina. Proiectul a fost inițiat în anul 2018, fiind printre primele investiții imobiliare propuse pentru zona fostului combinat de utilaj greu.
Firma Mercur Mary este patronată de Valentin Motoc și Daniel Florescu, supranumiți de presă drept „Regii păcănelelor”. A doua societate menționată aparține fostului senator Teodor Haucă, un om de afaceri sucevean care are în derulare mai multe proiecte imobiliare la Iași, dar și investiții în industria farmaceutică.
