Investiții private
IULIUS are undă verde să pornească un proiect de 800 mil. euro pe un teren de 38 hectare
Grupul IULIUS va încheia un acord pe 99 de ani pentru un drept de superficie asupra unei suprafețe de 38 de hectare din centrul Constanței, acolo unde compania are în plan să investească peste 800 milioane euro în cadrul unui proiect mixt de regenerare urbană.
În acest sens, IULIUS se va asocia cu Oil Terminal, potrivit unui comunicat pe bursă al companiei constănțene: adunarea generală a acționarilor a aprobat cu o majoritate covârșitoare (99,9%) acordul. „Taxa de superficie: 2.000.000 euro/an pentru întreaga suprafață”, se arată în comunicat. Pentru o perioadă de 99 de ani, suma ajunge la aproape 200 milioane euro.
Ce funcțiuni va avea complexul din Constanța
Potrivit formei de colaborare aprobate de Oil Terminal, complexul de la malul mării va avea următoarele funcțiuni:
- retail, office, rezidențial, entertainment, parc, grădină botanică, fresh market, parcări aferente (aceste funcțiuni vor fi dezvoltate în mod direct de investitor)
- universitate, campus universitar, acvariu, hotel, parcări aferente, SPA (aceste funcțiuni vor putea fi dezvoltate, la decizia investitorului, împreună cu parterneri instituționali de drept public sau privat)
Acordul de asociere va fi semnat în vederea demarării etapei de întocmire a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a documentației de autorizare a proiectului. În același timp, vor putea fi dezafectate infrastructurile existente pe teren, costurile fiind asigurate de către investitor în baza contractului de superficie care va fi încheiat.
„Contractul se încheie pe o perioadă de 99 de ani cu posibilitatea prelungirii în conformitate cu prevederile legale aplicabile. Asocierea va fi valabilă pe perioada de valabilitate a contractului de superficie”, se mai precizează în comunicat.
Terenul aparține firmei Oil Terminal, compania unde statul este acționar majoritar prin intermediul Ministerului Energiei. Oil Terminal a anunțat de mai mult timp eliberarea terenului și a transmis public că este în căutare de investitori pentru un proiect de regenerare urbană.
„Terenul în suprafață de 38 hectare conferă multiple facilități de acces la infrastructura publică rutieră și feroviară, fiind situat în oraș lângă Gara CFR Constanța precum și la infrastructura de utilități publice, cum ar fi conexiunea la apă, canalizare, electricitate și gaz”, se arată într-un raport al Oil Terminal, consultat de APIX.ro.
Raportul a fost publicat în august 2022 pe Bursă, iar compania constănțeană invita potențialii investitori să depună scrisori de intenție pentru dezvoltarea zonei cu investiții în sectorul rezidențial, în sectorul public – privat (hoteluri, birouri, spații de retail și logistică etc.) sau în sectorul producției de energie electrică din surse regenerabile