Proiecte publice
Lucrările de extindere a sistemului de apă și canalizare ajung în nordul ZMI: Rediu, Valea Lupului și Holboca
Operatorul ApaVital a lansat o nouă licitație în cadrul proiectului major de investiții, contractul având o valoare estimată la peste 100 milioane lei, fără TVA.
Potrivit informațiilor disponibile în sistemul național de achiziții publice, lucrările vor avea loc în nordul municipului Iași, acolo unde este cazul, precum și în comunele Holboca, Valea Lupului și Rediu. Documentația integrală a licitației, în care sunt detaliate toate zonele de intervenție, poate fi descărcată la ACEST LINK.
- Citește și ApaVital trece Prutul: va putea livra apă într-un „bazin” potențial cu 200.000 de locuitori
Procedura este împărțită în două loturi: unul dintre contracte are o valoare de 88 milioane lei, iar celălalt de 16,2 milioane lei, ambele sume fiind fără TVA. La fel ca la precedentele licitații, în general lucrările fac referire la extinderea sistemului de apă, precum și reabilitarea unor conducte, acolo unde acestea există. De asemenea, vor fi înființate stații de pompare apă uzată și va fi extinsă rețeaua de canalizare.
Printre contractele majore atribuite până acum de către ApaVital se numără:
- extinderea sistemului de apă și canalizare în Pașcani și în comune învecinate: 92 milioane lei [câștigător – Daroconstruct]
- extindere rețele în zona metropolitană Sud: 171 milioane lei [Daronconstruct – un lot de 64,4 mil. lei, Casrep un lot de 28,4 mil. lei, iar Conest cel de-al treilea lot – 78,2 milioane lei]
- extindere rețele pe traseul Voinești – Gârbești: 28 milioane lei – un lot câștigat de Daroconstruct, al doilea lot în evaluare
- extindere rețele pe traseul Brăiești – Sinești – Popești: 75 milioane lei [Daroconstruct]
- extindere rețele pe traseul Răchiteni – Al.I.Cuza – Heleșteni – Ruginoasa – Costești: 124 milioane lei, trei loturi [Daroconstruct – 83 milioane lei, un lot; celelalte două – neadjudecate]
- extindere rețele în zona Iași – Popricani: 56,4 milioane lei [Casrep]
- extindere rețele în zona Bălțați – Belcești, prin realizarea unei conducte de aducțiune: 16 milioane lei [Europartener]
- extindere rețele în zona Podu Iloaiei – Tg Frumos: 46 milioane lei [Casrep]
În cadrul proiectului major de investiții, ApaVital a mai atribuit și alte contracte (lucrări de mai mică amploare, echipamente, dotări etc.), dar a căror valoare este semnificativ mai mică față de cele enumerate mai sus.