Connect with us

Lucrările la Mănăstirea Frumoasa încep în luna mai

Investiția ajunge la circa 16 milioane lei

Proiecte publice

Lucrările la Mănăstirea Frumoasa încep în luna mai

Lucrările la ansamblul Mănăstirii Frumoasa vor fi executate de constructorul Conest. În acest sens, societatea și-a adjudecat licitația organizată de Primărie, iar valoarea contractului ajunge la circa 16 milioane lei. Primarul Mihai Chirica a declarat, în conferință de presă că firma Conest a avut o ofertă financiară cu circa un milion de lei mai bună față de cea a asocierii Iasicon – Construcții Unu, celălalt participant la licitație.

Edilul șef al Iașului a menționat că, în aceste zile, va fi emis ordinul de începere a lucrărilor. Cel mai probabil, primele schele la ansamblu vor fi montate în prima parte a lunii mai. Pentru reabilitarea monumentului, Primăria a accesat fonduri europene prin intermediul Programului Operațional Regional, pe linia de finanțare aferentă patrimoniului cultural.

Proiectul prevede lucrări de reabilitare a cinci construcții: Biserica „Sf. Voievozi“ (construită între anii 1836 – 1839), Palatul de pe ziduri (1816 – 1819), Palatul pentru femei (1727 – 1733), Turn Clopotniţă (1819 – 1833) şi Zidul de incintă (1726 – 1733).

În caietul de sarcini sunt detaliate lucrările pe fiecare construcţie în parte. În total, va fi reabilitată o suprafaţă construită desfăşurată de 3.300 mp şi vor fi refăcuţi 2.400 mp de spaţii verzi, 1.300 mp de trotuare, alei pietonale şi scări exterioare în zona de circulaţie pietonală, precum şi 770 mp de alei carosabile (inclusiv parcaje în incintă). De asemenea, vor fi amplasaţi opt stâlpi decorativi de iluminat şi vor fi achiziţionate 55 de echipamente pentru protecţia obiectivului de patrimoniu (PSI, stingătoare, sisteme de detecţie şi semnalizare incendiu, sistem anti-efracţie, sistem supraveghere video etc.). Nu în ultimul rând, vor fi amenajate 86 de vitrine pentru expunerea obiectelor de patrimoniu la Palatul de pe ziduri şi Palatul pentru femei.

Articole din categoria Proiecte publice

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top