Investiții private
Mall Moldova: Leroy Merlin deschide magazinul în iunie, iar IKEA este pe punctul de a primi autorizația
Noul magazin Leroy Merlin de la Mall Moldova va fi deschis în prima jumătate a lunii iunie, conform unor informații publicate în presa centrală. În același timp, din informațiile APIX.ro, proiectul de construire a centrului comecial IKEA, din vecinătatea Leroy, este pe punctul de a primi autorizația pentru lucrări.
Leroy Merlin este în curs de amenajare în incinta fostului magazin Brico Depot. Lângă această construcție, a fost edificat și un pavilion expozițional de tip „Drive-In”. Terenul aferent pavilionului are o suprafață de aproape 1,6 hectare, în condițiile în care au fost amenajate peste 600 de locuri de parcare.
Deschiderea magazinului Leroy a fost anunțată în ianuarie 2025, ocazie cu care retailerul a precizat că a închiriat peste 11.000 mp de la dezvoltatorul Mall Moldova: 9.000 mp pentru zona de vânzare, servicii și aprovizionare și 1.500 mp pentru pavilionul expozițional. Ulterior, Leroy a lansat o campanie de recrutare a 120 de angajați. Parcarea de la Leroy poate fi utilizată de toți clienții Mall Moldova.

Care este stadiul construirii IKEA la Iași
În ultimele luni, Ermes Holding, firmă deținută de dezvoltatorul de la Mall Moldova, a obținut de la Primăria Iași mai multe autorizații de construire privind amenajarea complexului comercial. Deocamdată, pe lista actelor urbanistice nu se află și edificarea magazinului IKEA – din informațiile APIX.ro, autorizația este pe punctul de a fi emisă având în vedere că beneficiarul a obținut deja avizele necesare în acest sens.
„Construire centru comercial parter și un etaj, drumuri de incintă și parcare, curte de livrare, mijloace publicitare, panouri fotovoltaice și instalații de căldură geotermale cu puțuri de mare adâncime, împrejmuire parțială, amenajări exterioare, parcări, realizare sens giratoriu și organizare șantier”, este proiectul supus avizării în cazul IKEA.
- Citește și Investiția IKEA pentru construirea magazinului de la Iași se ridică la 90 milioane de lei

Terenul rezervat pentru IKEA are o suprafață totală de 53.870 mp. Din această suprafață, amprenta la sol a viitorului magazin va fi de 15.424 mp (centrul comercial, platforme copertine și spații tehnice). O suprafață similară este dedicată spațiilor verzi, iar pe restul terenului vor fi alei pietonale, drumuri de acces și o parcare cu peste 510 de locuri.
Investiția IKEA la Iași este estimată la 90 milioane lei, în condițiile în care ante-contractul de vânzare-cumpărare semnat cu Ermes pentru suprafața de 5,2 ha prevede o sumă de achiziție de peste 20 milioane lei. Anul trecut, IKEA a evitat să se pronunțe asupra unui calendar clar pentru demararea investiției, dar lucrările ar putea începe anul acesta sau în prima parte a anului 2026, având în vedere că în curând va fi emisă și autorizația.
