Connect with us

MMB are undă verde pentru demolarea a 13 construcții pe terenurile unde va fi extins Ansamblul Mitropolitan

Cea mai întinsă clădire care va fi demolată

Local

MMB are undă verde pentru demolarea a 13 construcții pe terenurile unde va fi extins Ansamblul Mitropolitan

Primăria a emis mai multe autorizații de desființare a 13 construcții care se află în zona din spatele Catedralei Mitropolitane, între străzile Arh. C.M. Cantacuzino și Petru Movilă. În această zonă, Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) are în plan extinderea Ansamblului Mitropolitan.

Construcțiile care vor fi demolate sunt în stare avansată de degradare, iar cea mai mare are un regim parter cu un etaj – în această clădire a funcționat, acum mai mulți ani, redacția ziarului „Lumina”.

Toate construcțiile evidențiate cu contur roșu vor fi demolate – în acest sens, Primăria a emis trei autorizații

„Dezafectarea clădirilor se va realiza astfel încât să nu fie afectate proprietaţile învecinate. Lucrările supraterane se vor face sub supraveghere arheologică iar lucrările subterane vor fi precedate de cercetare arhieologică preventivă”, se arată în autorizațiile emise de Primărie.

Aceasta este cea mai mare (întinsă) clădire – fost sediu al ziarului Lumina

Proiectul urbanistic a fost inițiat în 2017, dar abia la începutul lunii octombrie 2021 a fost aprobat de către Consiliul Local. Planul prevede o extindere de amploare a ansamblului, în zona din spatele Catedralei, ceea ce a determinat unii consilieri să catalogheze proiectul drept „Micul Vatican de Iași”.

Randare a proiectului de extindere a Ansamblului Mitropolitan

Intenția MMB este de a amenaja spații de învățământ, spații de cazare și spații de birouri, care să înconjoară o piațetă publică de dimensiuni relativ mari.

O demolare a fost făcută și anul trecut, acum vor fi desființate și celelalte clădiri spre benzinărie

În ce constă proiectul de extindere a Ansamblului Mitropolitan

Apix.ro a prezentat detalii despre proiectul MMB încă din vara anului 2020. Principalul obiectiv presupune extinderea Facultăţii de Teologie şi construirea unor noi imobile, cele din jurul piațetei. Pe latura nord-vestică, lângă Centrul Militar Zonal, va fi amenajată o clădire cu mai multe tronsoane, la un regim maxim de înălţime cu subsol, demisol, parter şi 3 etaje. În acest imobil vor fi spaţii de cazare. La nord de clădirea nou-propusă, în extinderea Facultăţii de Teologie, vor fi amenajate două corpuri (spaţii de învăţământ) cu regim mic: subsol, parter şi 1 sau 2 etaje.

Pe laturile sudică şi sud-estică vor fi construite imobile cu spaţii de birouri: clădirile vor avea tot un regim mic de înălţime (2-3-4 etaje, ultimul retras). Toate aceste corpuri de clădire nou-propuse vor înconjura piaţeta, iar intrarea principală se va face printr-un turn, similar cu un turn-clopotniţă.

Din piaţetă, care va fi una de pelerinaj, va fi acces spre zona actualului Ansamblu Mitropolitan. În zona centrală, MMB dispune de un teren cu o suprafaţă totală ce depăşeşte 45.000 mp. În proiect sunt incluse şi locuri de parcare la subsolul unor clădiri.

Perspectivă din sud-vest asupra ansamblului
În prim plan se află actualul ansamblu, iar în stânga imaginii este zona de extindere

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

To Top