Connect with us

Noul sediu al Operei Iași va avea o amprentă la sol de 5.000 mp: a început procesul de transfer al terenului din Copou

Alegeri 2024: idei și proiecte

Noul sediu al Operei Iași va avea o amprentă la sol de 5.000 mp: a început procesul de transfer al terenului din Copou

Guvernul a început procesul de preluare a terenului din Copou, de lângă ApaVital, pentru construirea unui nou sediu al Operei Iași, potrivit unei decizii adoptate zilele trecute de executiv, iar o solicitare în acest sens a fost deja transmisă către Consiliul Județean (CJ) Iași, conform informațiilor APIX.ro.

În adresa guvernului apare și o primă informație tehnică: sediul Operei va avea o amprentă la sol de circa 5.000 mp, în condițiile în care necesarul total de teren este de 10.000 mp. Valoarea estimată a proiectului este de 80 milioane euro, bani asigurați din fonduri guvernamentale și dintr-un credit.

„Investiția are în vedere construirea și dotarea unei opere în județul Iași, parte a zonei metropolitane a municipiului Iași, ca extindere a spațiului cultural ieșean, pol cultural important în decursul istoriei în întreg arealul regional, românesc și european și aflat în plină expansiune. Prin acest proiect se prevede construirea unui imobil cu amprenta la sol de cca. 5.000 mp, suprafața estimată de teren necesară acestui proeict complex fiind de 10.000 mp”, se arată într-o adresă a Ministerului Culturii, consultată de APIX.ro.

Consiliul Județean va preda către autoritatea centrală o parcelă de 9.500 mp. În prezent, terenul este liber de construcții, cu excepția unui imobil în care este depozitată arhiva ApaVital. Terenul are adresa pe str. M. Costăchescu, dar are o deschidere generoasă la bld. Carol I.

Acesta este terenul

Ministerul Culturii are la dispoziţie 6 ani pentru construirea sediului ONRI: la acest moment sunt alocate doar 15 milioane euro (fonduri dintr-un credit contractat de autoritatea centrală). În schimb, în bugetul autorității centrale pe anul în curs apare informația intenției de alocare a încă 65 de milioane euro, așa cum APIX.ro a scris la finalul anului trecut.

Care este calendarul de implementare asumat de Ministerul Culturii:

  • anul 2024: alocarea, din fonduri guvernamentale, a încă 65 de milioane euro pentru proiect. Emiterea hotărârii de guvern pentru transferul terenului din Copou de la CJ la și preluarea juridică a suprafeței. Inițierea licitației pentru contractarea serviciilor de proiectare și „elaborarea în mare parte” a documentației tehnice
  • perspectiva 2025 – 2027: finalizarea proiectării, lansarea licitației de lucrări, derularea contractului de lucrări și finalizarea investiției
Click pe imagine pentru a vedea întregul plan de situație

Proiectul de construire a unui nou sediu pentru Opera Iași a fost inițiat în anul 2018: la acel moment, era o idee într-un program de guvernare. Ulterior, guvernul a făcut un împrumut de 216 milioane euro și a asigurat o cofinanțare de 54 milioane euro pentru un program național care cuprinde opt obiective de patrimoniu cultural din țară – renovare sau construire de sedii noi. Este vorba despre obiective din București, Cluj, Timișoara, Ștefănești (jud. Argeș), Liteni (jud. Suceava), Craiova și Iași.

Operaționalizarea acestui program a avut loc abia în anul 2023, când au demarat lucrările de proiectare pentru mai multe dintre investițiile vizate. Niciunul dintre cele opt proiecte nu este, la acest moment, în fază de lucrări, conform informațiilor Ministerului Culturii. Dar, proiectul Operei de la Iași este cel mai întârziat din cauza problemelor care au fost cu identificarea unui teren: anterior au fost analizat 4 amplasamente, dar niciunul dintre acestea nu a fost agreat de Ministerul Culturii.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Alegeri 2024: idei și proiecte

To Top