Connect with us

O asociere de firme puternice din România vrea suspendarea licitației de construire a SRU Iași

Proiecte publice

O asociere de firme puternice din România vrea suspendarea licitației de construire a SRU Iași

Cinci companii, ai căror cifră de afaceri cumulată s-a apropiat, în 2022, de pragul de 3 miliarde de lei, s-au asociat și vor să participe la licitația de construire a Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași și au depus deja o contestație prin care solicită suspendarea procedurii de atribuire a contractului.

Din asociere fac parte Bog’Art, Construcții Erbașu, Concelex (toate trei din București) și Con-A Operations (Sibiu). Fiecare dintre acestea a avut o cifră de afaceri de cel puțin 500 milioane lei în 2022, astfel că, cumulat, este vorba despre 2,6 miliarde lei. Companiile au și un aliat local – Conest, firmă care a avut o cifră de afaceri de 200 milioane lei.

Asocierea contestă procedura fiind nemulțumită de o cerință din caietul de sarcini, respectiv cea privind experiența similară. Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), organizatorul licitației, a stabilit următoarea cerință: ofertanții trebuie să facă dovadă că, în ultimii 5 ani, au derulat proiecte similare în valoare de minimum 1,2 miliarde lei, iar, ca probă, trebuie să aducă maximum 3 contracte finalizate.

Nu pot fi identificate 3 proiecte derulate în România în ultimii 5 ani a căror valoare cumulativă să atingă minimul impus”, spun contestatarii. Astfel, companiile susțin că procedura favorizează ofertanții din străinătate (care au putut derula proiecte similare de valori apropiate în alte state) și restricționează accesul constructorilor români la licitație.

Asocierea spune că nu este o problemă în a demonstra lucrări de o complexitate similară cu cea a SRU, dar obstacolul major este pragul minim impus. În sesizare, asocierea a trimis către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) o listă de proiecte finalizate în România în ultimii 5 ani.

În România nu au fost finalizate contracte, similare celui care urmează a fi atribuit, în valoare cumulată de cel puțin 1,25 miliarde lei. Cu alte cuvinte, la acest moment, cerința privind experiența similară defavorizează nejustificat operatorii economici care au acționat pe piața din România, atât numărul redus de contracte impuse, cât și valoarea semnificativă stabilită drept plafon depășind cu foarte mult valoarea proiectelor posibil a fi considerate similare, executate anterior în România”, se mai arată în contestație.

În ceea ce privește o posibilă o alianță cu un constructor din străinătate, asocierea din România susține că o astfel de inițiativă ar fi „nelegală” și, în același timp, ar restrânge „artificial concurența” la procedură.

Constructorii au oferit și un contraexemplu față de situația de la Iași: în 2022, a fost lansată licitația pentru construirea Spitalului județean de urgență Sibiu, cu o valoare a contractului de 2,2 miliarde lei. Pragul minim la experiență similară a fost de 550 milioane lei, iar ofertanții puteau proba cu maximum 5 contracte finalizate anterior.

În final, asocierea cere suspendarea procedurii și realizarea unor modificări privind cerința experienței similare în sensul reducerii pragului și creșterea sau eliminarea numărului de contracte aduse ca dovadă.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top