Proiecte publice
O biserică, chilii și mai multe anexe vor fi construite în Pădurea Cetățuia: câți arbori vor fi tăiați?
Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) vrea să construiască un așezământ monahal în Pădurea Cetățuia, ansamblu care va afecta aproape un hectar de teren forestier care va fi trecut în intravilan. MMB are în proprietate 20 hectare de pădure.
Proiectul a stârnit și revolta unor ieșeni care au inițiat un protest public (petiție). În schimb, reprezentanții MMB spun că mai multe aspecte invocate în petiție ar fi eronate (reacția completă a MMB este la finalul articolului). Din planul urbanistic zonal (PUZ) nu rezultă în mod clar câți copaci vor fi tăiați.
Intenţia MMB este de a construi o biserică, spaţii de consiliere, chilii, spaţii de cazare, anexe gospodăreşti şi căi de acces. Drumurile vor fi amenajate prin pădure și vor face legătura între așezământ și șos. Iași – Hlincea. Conform documentaţiei urbanistice, a fost aleasă o zonă cu o densitate a arborilor mai mică şi unde există unele construcţii (dezafectate) şi circulaţii întrucât se doreşte „sacrificarea unui număr minim de arbori”.
„Clădirile propuse au menirea de a adăposti un centru de consiliere – centru ce va fi relocat din clădirile Bisericii Talpalari în aşezământul nou edificat”, se mai precizează în PUZ. Suprafaţa totală a pădurii, care se află în proprietatea bisericii, ajunge la 200.000 mp.
În intravilan vor fi introduşi 9.915 mp, în următoarele condiţii: suprafaţă construibilă de circa 2.500 mp, circulaţiile şi parcări pe alţi 2.500 mp, în timp ce grădinile şi aleile pietonale vor ocupa aproape 5.000 mp (spaţii verzi). Regimul de înălţime va fi cu demisol, parter şi un etaj, în contextul unei suprafeţe desfăşurate de aproape 7.500 mp. În cadrul ansamblului vor fi angajate 30 de persoane, care vor dispune de 10 locuri de parcare.
„Pe terenul studiat propriu-zis se află pădure, în cadrul căreia există câteva circulaţii de pământ, două corpuri de clădire care nu sunt în prezent în funcţiune, precum şi o serie de ziduri care se pare că au fost utilizate ca poligon de tragere în trecut”, se mai precizează în documentaţia urbanistică. Arhiepiscopia Iaşilor spune că ansamblul propus face parte din funcţiunile cu dublă utilizare, respectiv: adăpost pentru membrii clerului şi loc de pelerinaj pentru ieşeni.
Cum răspunde MMB criticilor că va fi tăiată pădurea
Petiția inițiată de către un ieșean a atras, până azi, aproape 1.000 de semnături. Textul integral poate fi consultat la acest link. APIX.ro preia și punctul de vedere exprimat de către Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al MMB, comentariu făcut de acesta pe pagina de Facebook unde a fost popularizată petiția:
- Nu este vorba despre defrișare, cu atât mai puțin despre o „defrișare masivă”, așa cum se susține în această petiție. Așezământul monahal va fi unul amplasat într-o poiană și în câteva spații care însumează 0,9 ha. Panoul informativ amplasat pentru dezbaterea publică a PUZ-ului nu vorbește despre nici un fel de defrișare, dimpotrivă, precizează următoarele: „Deoarece se dorește minimizarea suprafeței construibile și a suprafeței de pădure dislocată, se propune un UTR a cărei formă neregulată să urmărească strict propunerile de construcții, scoțând din suprafața de pădure doar strictul necesar. În aceeași idee s-a ales din cadrul pădurii o zonă cu densitatea arborilor mai mică, unde exista deja niște construcții (dezafectate), dorindu-se sacrificarea unui număr minim de arbori.”
- Așadar, pe lângă poiana de care aminteam – adică un loc lipsit de copaci așa cum sunt în restul pădurii –, vor mai fi alocate câteva zone astfel încât să fie un număr minim de arbori sacrificați. Așa cum se poate vedea și pe schița afișată, proiectul este gândit astfel încât partea principală a ansamblului monahal să fie zidită în zona de poiană, iar casele în care vor fi chiliile maicilor să fie presărate printre arbori.
- În schimbul acestei suprafețe de 0,9 ha ce va fi scoasă din circuitul forestier, așa cum prevede legea, ne asumăm să plantăm vegetație forestieră pe o suprafață de cel puțin cinci ori mai mare, adică 5 hectare. Aceasta va fi și o condiționare, de altfel, pentru a se putea aproba PUZ-ul. Așa cum prevede legea, Garda forestieră va monitoriza cele 5 hectare împădurite până când speciile plantate vor ajunge la maturitate. Menționăm că terenul pe care se va construi ansamblul monahal aparține Arhiepiscopiei Iașilor, ca și terenul ce va fi împădurit. Iar împădurirea și toate lucrările de întreținere ulterioare se vor face tot pe cheltuiala Arhiepiscopiei Iașilor.
- În concluzie, nu se pierde ceva, ci dimpotrivă, se vor câștiga 5 hectare împădurite. În plus, ieșenii mai evlavioși – și nu sunt puțini – vor avea un motiv de pelerinaj într-o zonă care să-i odihnească nu doar duhovnicește, ci și trupește (adică va fi și o „zonă recreațională”, așa cum își doresc și petiționarii)” – a comentat Constantin Sturzu.