Connect with us

O firmă ieșeană va superviza lucrările pe tronsonul Leghin – Moțca, parte din autostrada A8

autostrada din romania - a7

Trafic

O firmă ieșeană va superviza lucrările pe tronsonul Leghin – Moțca, parte din autostrada A8

Firma ieșeană Konsent, în asociere cu doi parteneri, a câștigat contractul pentru supervizarea lucrărilor pe segmentul Leghin – Tg Neamț/Moțca, capătul estic al sectorului montan aferent autostrăzii A8. Contractul va fi semnat pe parcursul lunii iunie, după îndeplinirea unor formalități.

Konsent este asociată cu polonezii de la MGGP și Ingeo Proiect, din București. Din informațiile APIX.ro, contractul are o valoare de 31,3 milioane lei (fără TVA). „Perioada de contestații a trecut, vom semna contractul în 2-3 săptămâni”, ne-a declarat Paul Savin, director al Konsent.

Lucrările pe segmentul Leghin – Moțca (cca 30 km) au fost adjudecate de grupul de firme UMB, iar ordinul de începere a fost dat în februarie 2024. Primele șase luni sunt dedicate proiectării, iar execuția va dura ulterior încă 24 de luni. Firma ieșeană Konsent va fi implicată în ambele etape, cât și pe parcursul perioadei de garanție a lucrărilor în vederea urmăririi corectei utilizări a fondurilor. Una dintre atribuțiile acesteia este de a se asigura că UMB va proiecta și executa lucrările în conformitate cu obligațiile contractuale.

  • Din informațiile APIX.ro, în curând va fi stabilit câștigătorul și în cazul licitației pentru supervizarea lucrărilor la capătul vestic al sectorului montan, respectiv segmentul Târgu Mureș și Miercurea Nirajului (24,4 km), lucrări care vor fi cuprinde și legătura dintre A8 și A3 (2,4 km).

Valoarea lucrărilor de construire a segmentului de autostradă se ridică la 1,6 miliarde lei, iar banii sunt asigurați prin intermediul PNRR. Potrivit contractului, pe sectorul Leghin – Moțca vor fi construiți 672 metri pe raza comunei ieșene, la care se adaugă cei 534 metri ai podului peste râul Moldova, râu care delimitează județele Neamț și Iași.

Schița traseului

Care este traseul autostrăzii Leghin – Moțca

Segmentul Leghin – Tg Neamţ – Moțca are o lungime de 30 km și se desfășoară pe raza judeţelor Neamţ şi Iaşi. Secţiunea reprezintă capătul estic al sectorului montan (Tg Mureş – Tg Neamţ) şi traversează teritoriul următoarelor localităţi: Vânători, Agapia, Grumăzeşti, Petricani, Urecheni, Timişeşti, Păstrăveni (toate din Neamţ) şi Moţca (Iaşi).

Traseul începe în zona localităţii Leghin cu un nod rutier de tip trompetă care va asigura accesul spre zona mănăstirilor cu descărcare în DN 15B, prin intermediul unei intersecţii giratorie.

„Între localităţile Agapia şi Humuleştii Noi, autostrada intersectează DN 15C, aici fiind proiectat şi un nod rutier de tip trompetă ce descarcă traficul în DN 15C printr-o intersecţia giratorie, care va asigura legătura cu Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ”, se arată în documentaţia de atribuire a contractului de lucrări.

Potrivit sursei citate, de la intersecţia cu DN 15C, traseul ocoleşte localităţile Topoliţa (pe la nord) şi Humuleşti (pe la sud) şi traversează un drum judeţean (115I) pentru a se înscrie, ulterior, între localităţile Boiştea şi Petricani, fiind ocolită zona împădurită. Autostrada va intersecta apoi DJ 155B şi va trece la nord de Lunca Moldovei, spre râul Moldovei peste care va fi construit un pod.

Proiectul are ca punct final km 211+107 (teritoriul localităţii Moţca, n.r.) pentru a îngloba şi podul cu ajutorul căruia se traversează râul Moldova”, se mai precizează în documentaţie. Pe întreg traseul sectorului Leghin – Tg Neamţ sunt prevăzute 23 de lucrări de artă: 13 poduri, 8 pasaje şi 2 viaducte.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Trafic

To Top