Connect with us

Stadiul la zi al proiectelor A7 și A8 pe fiecare sector în parte: grad de execuție de la 0% și până la 30%

Trafic

Stadiul la zi al proiectelor A7 și A8 pe fiecare sector în parte: grad de execuție de la 0% și până la 30%

Autostrăzile A7 și A8, de o importanță vitală pentru dezvoltarea zonei de nord-est a țării, înregistrează, după mulți ani de stagnare, un progres în implementare: A7 se află în execuție pe 12 dintre cele 13 secțiuni, în timp ce pe A8 a fost semnat contractul doar pentru o singură secțiune (din 4).

Cele mai avansate lucrări sunt pe primul sector al A7, între Ploiești și Mizil, unde este înregistrat un stadiu de 30% în execuție. La polul opus, este zona între Pietroasele și Buzău, unde stadiul este 0%. Pe sectorul ieșean, între Mircești și Pașcani, apare, în situația MTI, un stadiu de 1,45% în execuție (se lucrează la devierea de rețele de utilități).

Stadiul lucrărilor la fiecare sector din autostrada A7 Ploiești – Pașcani:

  • Ploiești – Buzău: lot 1 Dumbrava – Mizil 30%, Lot 2 Mizil – Pietroasele 25% și lot 3 Pietroasele – Buzău 0%
  • Buzău – Focșani: tronson 1 Buzău – Vadu Pașii 21,63%, tronson 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat 22%, tronson 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni 24% și tronson 4 Mândrești Munteni – Foșcani Nord 26%
  • Focșani – Bacău: lot 1 Focșani – Domnești 10%, lot 2 Domnești Târg – Răcăciuni 2%, lot 3 Răcăciuni – Bacău 2%
  • Bacău – Pașcani: lot 1 Bacău – Trifești 2,95%, lot 2 Trifești – Gherăești 1,05% și lot 3 Mircești – Pașcani 1,45%

În ceea ce privește autostrada A8, pe sectorul ieșean (Tg Neamț – Iași – Ungheni), termenul de predare pentru studiul de fezabilitate este 13 decembrie 2023. Alte două termene sunt 13 februarie 2024 (proiectul pentru autorizația de construire) și 12 august 2024 (proiectul tehnic de execuție).

Sectorul montan al A8 este împărțit în trei secțiuni, iar stadiul fiecărui proiect este următorul:

  • capătul vestic (Tg Mureș – Miercurea Nirajului și legătura la A3): pe 27 aprilie au fost deschise ofertele, iar câștigătorul a fost desemnat recent, dar încă nu este semnat contractul
  • secțiunea centrală, cea care traversează efectiv munții (Miercurea Nirajului – Leghin): hotărârea de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici se află pe circuitul intern de avizare al ministerelor
  • capătul estic (Leghin – Tg Neamț, cu lucrări și în jud. Iași, la Moțca): pe 20 septembrie a fost semnat contractul de lucrări cu grupul UMB

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Trafic

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top