Connect with us

Păcurariul se extinde spre Valea Lupului cu blocuri de 14, 10 și 6 etaje

Zona unde vor fi construite blocurile (foto: Google Earth)

Investiții private

Păcurariul se extinde spre Valea Lupului cu blocuri de 14, 10 și 6 etaje

Faţa ternă cu care Iaşul îi întâmpină acum pe vizitatori pe principala cale de acces rutier, cea dinaintea rondului Păcurari, va suferi o importantă „operaţie estetică“. Trei proiecte majore, private şi distincte, vor demara în curând, toate vizând ridicarea a nu mai puţin de 8 imobile cu înălţimi de până la 62 de metri, echivalentul unui bloc de locuinţe cu 20 de etaje. Imobilele, de birouri, spaţii comerciale sau locuinţe, sunt situate pe amplasamente diferite, în jurul ieşirii din pasajul subteran Canta.

Principala poartă de intrare în municipiul Iaşi se va schimba radical. Trei investiţii majore, distincte, propuse de companii private vizează construirea mai multor blocuri de locuinţe, precum şi clădiri de birouri şi spaţii comerciale, toate de înălţimi considerabile, mult peste ceea ce este acum în zonă. Printre imobile ar urma să fie construită şi una dintre cele mai înalte clădiri din Iaşi – un turn care poate ajunge la 62 metri. Proiectele sunt deja în faza de avizare la nivelul municipalităţii, iar în această săptămână vor fi dezbătute „la pachet“ în Comisia de urbanism a Consiliului Local (CL). Blocurile propuse sunt pe amplasamente în zona ieşirii pasajului subteran Canta pe drumul european.

Turn cu birouri şi spaţii comerciale

Proiectul turnului de 62 m aparţine firmei „International Connection“ SRL, companie care activează în industria textilelor. Investitorul are la dispoziţie o suprafaţă de 3.158 mp, suprafaţa situată în proximitatea ieşirii din pasajul Canta, cu acces la şoseaua Păcurari. Compania a propus construirea unui turn care poate ajunge până la 62 m, precum şi a altor cinci tronsoane, lipite de turn, cu un regim de înălţime cuprins între 18 şi 30 metri. Turnul va avea 14 etaje de birouri, iar celelalte tronsoane vor avea 3, 5 sau 6 etaje.

În Planul Urbanistic Zonal (PUZ) propus de „International Connection“ se arată că întreg ansamblul va avea funcţiuni mixte: spaţii comerciale, birouri şi locuinţe colective. Proiectul va fi implementat la adresa şoseaua Păcurari 116A.

În perioada 2000 – 2016, firma dezvoltatoare a terminat fiecare an pe profit, cel mai mare fiind înregistrat în anul 2013 (892.175 lei), în timp ce anul trecut profitul a fost 47.772 lei. Firma este deţinătoare a mărcii „Be You“, şi are un număr mediu de circa 40 de angajaţi.

Blocuri de 10 şi 6 etaje

În apropierea amplasamentului mai sus menţionat, o altă firmă („Cărăbuş Grup Construct“ SRL din Dumeşti) vrea să ridice patru blocuri, unul de 10 etaje, cu deschidere la şos. Păcurari, iar celelalte trei în spatele acestui imobil, în şir indian, fiecare cu câte 6 etaje, ultima clădire fiind în proximitatea unei hale industriale care aparţine „Total Gaz Industrie“. Regimul de înălţime maxim propus de compania specializată în lucrări de construcţii ajunge la 39 metri. Dezvoltatorul are la dispoziţie o suprafaţă de peste 2.000 mp pe care a achiziţionat-o în octombrie 2016. Imediat după preluarea terenului, constructorul a făcut demersuri pentru începerea autorizării proiectului imobiliar, iar, o lună mai târziu, a primit un certificat de urbanism. Blocul de 10 etaje se află aproape de intersecţia dintre şos. Păcurari şi rampa de ieşire a pasajului subteran dinspre Canta.

„Planul Urbanistic Zonal este întocmit în vederea construirii de locuinţe colective, spaţii comerciale şi parcări. Suprafaţa terenului studiat prin PUZ este de 2.060 mp“, se arată în proiectul de hotărâre pregătit de specialiştii Primăriei şi care urmează să fie dezbătut într-o şedinţă viitoare a CL.

În martie 2017, firma a primit autorizaţie pentru devierea reţelei de gaze naturale, lucrări care sunt efectuate de către „Delgaz Grid“. „Cărăbuş“ mai are un proiect în Nicolina, respectiv un imobil de locuinţe cu trei etaje.

Alt proiect: patru blocuri cu 5 etaje

La o distanţă relativ mică de proiectul „Cărăbuş“, spre Valea Lupului, pe şoseaua Păcurari nr. 128A, o altă firmă are în avizare un proiect imobiliar. Este vorba despre construirea a patru blocuri, tot în şir indian, cu până la 5 etaje fiecare, la un regim maxim de înălţime de 20 metri. Planul urbanistic zonal a fost propus de „Ferocris“ SRL. Potrivit documentaţiei, compania, care are şi sediul social în zonă, deţine în proprietate o suprafaţă de 3.843 mp pe care sunt proiectate cele patru blocuri. Firma vrea să amenajeze 88 de locuri de parcare, din care 74 să fie la demisol şi subsol. Procentul de ocupare a terenului ajunge la 45% (1.729 mp – suprafaţa construită), în timp ce aleile, circulaţiile şi spaţiile verzi vor ocupa peste 2.000 mp. În prezent, la fel ca în cazul celorlalte două proiecte, există unele construcţii pe teren, dar acestea urmează să fie dezafectate.

„Extinderile, modernizările şi devierile reţelelor tehnico-edilitare necesare funcţionării investiţiei de bază, acolo unde este cazul, se vor executa anterior începerii lucrărilor autorizate pentru construire imobil de locuinţe colective prin demolare construcţii existente pe teren proprietate“, se precizează într-un raport întocmit de specialiştii în urbanism ai municipalităţii.

În trecut, „Ferocris“ SRL, firmă specializată în comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, a mai propus municipalităţii o investiţiei imobiliară. Este vorba despre un bloc-turn de locuinţe (14 etaje), în zona „Selgros“. Între timp, firma a vândut terenul către un cunoscut dezvoltator imobiliar local (Daniel Niculiţă), care şi-a arătat intenţia de a continua proiectul, dar nu neapărat la regimul maxim de înălţime.

Proiectele imobiliare din Păcurari vor face obiectul unei analize comune în următoarea şedinţă a Comisiei de urbanism. Ulterior, beneficiarii pot obţine autorizaţia de construire, dar după ce Consiliul Local va aproba investiţiile.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top