Repere istorice
Palatul Braunstein: au apărut lucrări „neprevăzute” de 1,8 milioane lei
Consiliul Local (CL) va aproba, săptămâna viitoare, un nou buget pentru restaurarea Palatului Braunstein. La propunerea Primăriei, plenul CL va suplimenta fondurile existente cu suma de 1,8 milioane lei, fără TVA. Proiectul este finanțat cu bani europeni, dar fondurile suplimentare reprezintă cheltuieli neeligibile astfel că vor fi asigurate de la bugetul local.
„În perioada dintre întocmirea proiectului tehnic până la demararea intervențiilor la nivelul fațadelor dinspre str. Cuza Vodă și bld. Ștefan cel Mare s-a constatat că imobilul a mai suferit o serie de modificări care nu au putut fi cuantificate inițial, prin urmare nu au fost bugetate”, se arată în proiectul de hotărâre.
Având în vedere această suplimentare de fonduri și faptul că trebuie organizată o licitație pentru atribuirea lucrărilor, termenul de execuție al proiectului va fi din nou amânat: ultimul termen anunțat de Primărie era luna septembrie 2020.
În proiectul de hotărâre, contrar uzanțelor, nu se specifică care sunt acele lucrări neprevăzute.
Odată cu suplimentarea ce va decisă săptămâna viitoare, valoarea totală a investiției de la Palatul Braunstein va trece pragul de 20 milioane lei. Lucrările au demarat în martie 2018 și, inițial, trebuiau finalizate în martie 2020. Constructorul este firma italiană Coimpredil Societa Cooperativa ARL.
Palatul Braunstein este consolidat și transformat într-un centru multifuncțional care va include centre culturale, spații expoziționale, săli de conferință și alte facilități.