Connect with us

Palatul Braunstein va avea sistem de iluminat arhitectural

La monumentul istoric se desfășoară acum lucrări de restaurare

Repere istorice

Palatul Braunstein va avea sistem de iluminat arhitectural

Primăria Iași a alocat aproape 100.000 euro pentru proiectarea și execuția unui sistem de iluminat arhitectural la Palatul Braunstein. În prezent, la clădirea monument istoric se desfășoară lucrări de restaurare, termenul de finalizare fiind septembrie 2020.

Fondurile pentru sistemul de iluminat arhitectural, în valoare de 400.000 lei, au fost incluse în bugetul local pe anul 2020, finanțarea fiind asigurată din veniturile proprii ale municipalității.

Lucrările au început în martie 2018 cu bani de la bugetul local pentru ca, ulterior, municipalitatea să atragă fonduri europene. Investiția se ridică la 16 milioane lei, contractul fiind adjudecat de compania italiană Coimpredil Societa Cooperativa ARL.

Palatul Braunstein va fi consolidat și transformat într-un centru multifuncțional care va include centre culturale, spații expoziționale, săli de conferință și alte facilități.

La nivelul parterului se va păstra galeria de artă ce va fi în relație directă cu un punct de informare, de care va fi despărțit printr-un perete amovibil din tâmplărie din lemn stratificat cu geam tip vitraliu, ce va da posibilitatea dublării capacității galeriei pentru găzduirea unor evenimente speciale. Soluția adoptată va pune accentul pe interacțiunea dintre spațiul interior și stradă, astfel toate funcțiunile din parter vor comunica cu exteriorul prin vitrine cu uși pliabile ce vor putea fi deschise pentru a atrage publicul. Aceeași soluție va fi adoptată și pentru curtea interioară, ce va comunica cu spațiul de lectură presă straină.

La nivelul subsolului accesul publicului va fi asigurat prin intermediul casei de scară ce face legătura cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. În cadrul subsolului vor fi amenajate spații anexă și spații de petrecere a timpului liber.

Etajul 1 și etajul 2 vor găzdui funcțiunea principală, cea de centre culturale cu mediatecă. Holul va permite, de asemenea, organizarea de expoziții temporare. Etajul 3 va găzdui spații destinate organizării unor evenimente speciale.

În spațiul de la mansardă vor fi amplasate un auditorium și un restaurant panoramic. La nivelul mansardei, sub cupolă, va fi un amenajat un punct de belvedere, unde poate fi instalat un telescop.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Repere istorice

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top