Proiecte publice
Peste 35 milioane lei pentru modernizarea unui drum județean din Iași
Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) a lansat licitația pentru modernizarea drumului județean DJ 249D, între Cristești și Țuțora. Valoarea procedurii depășește 35 milioane de lei, iar contractul va cuprinde atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor și asistența tehnică din partea proiectantului. Constructorii interesați pot depune oferte la mijlocul lunii septembrie.
Tronsonul vizat are o lungime de aproape 8 km și începe la intersecția cu DJ 249A, în localitatea Cristești, comuna Holboca, continuând până la intersecția cu DJ 249E, în Țuțora. Drumul are o importanță suplimentară pentru circulația din zonă întrucât asigură și accesul către Depozitul Ecologic Țuțora.
În prezent, traseul are caracteristicile unui drum de categorie inferioară, iar proiectul prevede refacerea integrală a structurii rutiere. Partea carosabilă va avea 6 metri, cu câte o bandă de circulație pe sens, la care se adaugă acostamentele. Soluția aleasă este una rigidă, cu îmbrăcăminte din beton de ciment. Vor fi refăcute sistemele pentru colectarea apelor pluviale, vor fi amenajate intersecțiile cu drumurile laterale și accesele la proprietăți, iar pe traseu vor fi construite sau înlocuite peste 20 de podețe.
Unul dintre cele mai importante puncte ale proiectului este podul peste râul Jijia, situat în zona kilometrului 1+980. Podul existent, cu o lungime de circa 164 metri, va fi reabilitat. Documentația prevede intervenții la structura de rezistență, refacerea părții carosabile și a trotuarelor, hidroizolații, parapete noi, reparații la grinzi și infrastructură, precum și lucrări de protecție în zona albiei.
- Citește și În județ apare un nou DN: Ministerul Transporturilor preia 20 km de drumuri județene și comunale
Proiectul include și amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată Iași–Ungheni. Pentru această zonă, proiectarea și lucrările vor necesita autorizările specifice infrastructurii feroviare.
Șantierul va fi organizat în două etape. Prima va viza porțiunea dintre km 2+300 și capătul traseului, la Țuțora. Ulterior vor fi executate lucrările pe primii 2,3 km. Motivul este menținerea accesului către Depozitul Ecologic: în perioada în care prima parte a drumului va fi închisă, circulația va putea fi deviată prin Tomești, pe DJ 249E.
- Citește și Deszăpezirea drumurilor județene va costa peste 60 milioane de lei: a fost lansată licitația
Documentația stabilește o durată estimată de 24 de luni pentru execuția lucrărilor. Înaintea deschiderii șantierului, câștigătorul va trebui să finalizeze proiectul tehnic, pentru care termenul prevăzut în procedură este cuprins între 30 și 60 de zile. Garanția lucrărilor va fi de minimum cinci ani, ofertele cu perioade mai mari urmând să primească punctaj suplimentar.






