Connect with us

PMI: a fost semnat contractul pentru amenajarea a 5 noi spații verzi

Spații verzi

PMI: a fost semnat contractul pentru amenajarea a 5 noi spații verzi

Primăria a semnat contractul de lucrări de construire aferente proiectului cu finanțare europeană „Oaza de verdeață din cartierul nostru – Program comunitar de revitalizare a spațiilor publice abandonate / degradate de mici dimensiuni”. Lucrările vor fi executate de SC Con Ted Company SRL contra unei sume de 5,1 milioane lei.

Contractul de finanțare europeană aferent acestui proiect a fost semnat în luna februarie 2020. Valoarea totală a proiectului, care include și achiziția de mobilier urban, management, dirigenție de șantier, publicitate etc. este de 8,1 milioane lei, iar durata de realizare de 28 de luni.

„Oaza de verdeaţă din cartierul nostru” este un program comunitar de revitalizare a spaţiilor publice abandonate sau degradate de mici dimensiuni, vizând reconversia şi refuncţionalizarea a 12.741 de metri pătraţi de teren neutilizat. Terenurile care urmează a fi înfrumuseţate sunt situate pe aleea Prof. I. Simionescu, nr. 16A (2.664 metri pătraţi), strada Bradului, nr. 17 A (4.250 metri pătraţi), strada Egalităţii, nr. 27 A (2.519 metri pătraţi), strada Butnari, nr. 13 A (1.673 metri pătraţi) şi strada Romană, nr. 37B (1.635 metri pătraţi).

Proiectul include și modernizarea a trei străzi de acces direct către aceste scuaruri: Prof. I. Simionescu, Orientului și Romană, cu o suprafață totală de 15.868 metri pătrați.

Proiectul va fi realizat cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional – Axa 4.2 „Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.

Alte articole din categoria Spații verzi

EXCLUSIV apix.ro:

Mobilitate urbană

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top