Connect with us

PMI a publicat Registrul spațiilor verzi: sunt indexate și terenuri private

Spații verzi

PMI a publicat Registrul spațiilor verzi: sunt indexate și terenuri private

Primăria Iași a publicat fișele fiecărui spațiu verde din oraș, zone identificate în baza unui contract semnat în 2015 și finalizat în 2018. Demersul municipalității vine la peste 2 ani de la momentul aprobării în Consiliul Local a Registrului spațiilor verzi.

În schimb, registrul nu este publicat într-un format interactiv, așa cum există, de exemplu, la București încă din anul 2013. În 2021, ieșenii au la dispoziție 1.495 de fișiere PDF publicate în „cloud” (Google Drive).

Un cetăţean interesat să afle informaţiile despre un spaţiu verde de pe o stradă anume este nevoit să descarce toate cele 1.495 de fişe de pe Google Drive şi să efectueze o căutare în textul tuturor fişierelor cu un program software specializat. Altă metodă la îndemâna oricărei persoane interesate nu există decât aceea de a deschide fiecare dintre cele 1.495 de fişe, întrucât fişierele PDF au fost denumite începând cu „fişa 0001” şi până la „fişa 1495”, după cum a observat și „Ziarul de Iași”.

Consiliul Local a aprobat registrul în decembrie 2018: la acel moment a devenit publică o anexă care cuprindea toate cele 1.495 de spaţii verzi, dar numai cu detalii privind localizarea (doar numele străzii) şi suprafaţa. Fişele publicate ieri de către municipalitate completează aceste informaţii – pentru publicul larg – cu alte detalii relevante care pot fi consultate de orice persoană interesată, fără a depune o cerere la instituţie: schiţa amplasamentului, denumirea, numărul de arbori, eventuale construcţii existente, dacă zona este echipată edilitar şi alte informaţii relevante în context.

Registrul spațiilor verzi cuprinde și informații controversate: de exemplu, terenul de lângă Gara Internațională, suprafață unde a avut loc o acțiune de îndepărtare a vegetației ce a atras atenția publică, figurează ca „spațiu verde”, iar în dreptul proprietarului apare Municipiul Iași.

Din informațiile APIX.ro, acel teren este în proprietate privată, iar, la începutul acestui an, a fost emis chiar și un certificat de urbanism pentru întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal cu scopul de a construi imobile de birouri.

Fișa aferentă terenului de lânga Gara Internațională poate fi consultată mai jos:

Oficialii Primăriei au declarat pentru „Ziarul de Iași” că au „în lucru” o hartă interactivă care va fi lansată „în puțin timp”.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Spații verzi

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top