Connect with us

Primăria Iași va concesiona serviciul de termoficare pentru 10 ani: ce investiții trebuie să facă operatorul privat

cet tudor

Proiecte publice

Primăria Iași va concesiona serviciul de termoficare pentru 10 ani: ce investiții trebuie să facă operatorul privat

Primăria Iași va lansa, în această primăvară, licitația în vederea concesionării serviciului de termoficare pe o perioadă de 10 ani cu posibilitatea de a prelungi cu încă 8 ani, dar cu anumite costuri financiare pe care să și le asume operatorul privat.

Documentația de licitație a fost întocmită în ultimul an de o firmă de consultanță contractată de municipalitate. Primăria gestionează sistemul de termoficare din august 2021, după plecarea Veolia Energie care a administrat serviciul timp de aproape 10 ani.

În cei peste 2 ani de la preluare, operarea serviciului de către Primărie a fost defectuoasă și s-a ajuns la stadiul în care Iașul a trebuit să contracteze un împrumut de 200 milioane lei doar pentru a încălzi 15% din fondul locativ al orașului, alături de instituții de interes public (școli, spitale etc.). Costurile creditului se ridică la 37 milioane lei.

Astfel, Primăria caută încă de acum aproape 2 ani un nou concesionar al sistemului. Din informațiile APIX.ro, sunt operatori interesați de preluarea sistemului, fiind vorba în special de companii din Israel și SUA care dau târcoale Iașului.

  • În ce condiții va fi încheiat contractul: „Încheierea contractului de delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică – producție, transport, distribuție și furnizare în Municipiul Iași se va face pentru o perioadă de 10 ani contractuali, cu posibilitatea de prelungire pe o perioadă de până la maxim 5 ani în situația în care Delegatul preia parțial sau total sumele aferente contribuției Delegatarului la realizarea investițiilor prevăzute în Anexa 2 la contract (Investiții în SACET). În situația în care contribuția Delegatului la Investițiile Delegatarului depășesc valoarea estimată inițial în Anexa 2, durata delegării poate fi prelungită cu mai mult de 5 ani, dar fără a depăși 8 ani.

Analiza APIX.ro asupra anexei 2 a revelat faptul că, în total, este vorba despre investiții de aproape 85 milioane euro, respectiv: fonduri europene (70,5 mil. euro), Primăria Iași (6,7 mil. euro) și operator privat (6,45 mil. euro).

Marea problemă în perioada următoare pentru municipalitate va fi retehnologizarea CET 2 Holboca: centrala funcționează pe cărbune și va trebui închisă la finalul anul 2025, conform normelor europene. În sezonul de iarnă 2023/2024, Primăria nu a mai pornit centrala de la Holboca pentru a nu mai plăti certificate verzi (impuse de UE pentru poluare). Anul trecut, astfel de costuri au fost de 25 milioane euro.

Cele mai importante investiții care sunt prevăzute pentru perioada concesiuni constau în realizarea unei central Geo DH 10 MW la CET 2 la pachet cu un parc fotovoltaic (20,1 mil. euro), instalarea de motoare termice la CET 1 Tudor Vladimirescu (20 mil. euro), modernizarea de rețele de termoficare (în derulare – 15,1 mil. euro) și un nou proiect de reabilitare a rețelelor (14,1 mil. euro).

Pentru lansarea licitației de concesionare, Primăria are nevoie de acordul Consiliul Local – în acest sens, documentația este deja în faza de consultare publică (consulta întreaga documentație), iar o hotărâre a deliberativului local este așteptată la finalul lunii martie.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Proiecte publice

To Top