Proiecte publice
Șos. Bucium: modernizare în cel puțin 2 ani, costuri de 30 milioane lei
Șoseaua Bucium ar putea fi complet modernizată cel mai devreme în doi ani (de la semnarea unui contract de lucrări), dar încă nu există o licitație lansată și nici nu este clară o sursă de finanțare. În schimb, Primăria a recepționat un studiu de fezabilitate care arată situația dezastruoasă în care se află această șosea. Lungimea șoselei este de aproape 3,5 km, de la intersecția cu bld. Poitiers și până în apropiere de Mănăstirea Bucium.
„Până în prezent au fost executate doar lucrări la rețele edilitare în carosabil și lucrări de întreținere curentă. S-a constat că sistemul rutier al străzii prezintă un grad ridicat de deterioare, îngreunând desfășurarea traficului rutier și pietonal din zonă”, este una dintre concluziile documentației tehnice întocmite de Nordic Vision SRL.
Alte probleme constatate de proiectant vizează:
- lucrările la rețeaua de canalizare și gaze naturale au produs degradarea carosabilului
- capacitatea portantă necorespunzătoare pentru preluarea traficului rutier actual
- sistemul rutier prezintă faianțări, fisuri și gropi
„Podul Bucium (podul de la ieșirea din localitate, n.r.) se va moderniza prin introducerea unei benzi suplimentare de circulație și execuția unei plăci de suprabetonare a fâșiilor cu goluri. Motivat de supralărgirea șos. Bucium se impune înlocuirea stâlpilor de iluminat afectați de lucrări de moderniare a carosabilului. Prin proiect se propune dezafectarea stâlpilor din beton existenți (aprox. 324 bucăți) și înlocuirea acestora cu 202 stâlpi metalici”, se precizează în documentația tehnică.
Investiția totală necesară pentru modernizarea șos. Bucium ajunge la peste 28 milioane lei, inclusiv TVA. Lucrările trebuie să fie gata în 24 de luni de la semnarea unui contract în acest sens cu un constructor, dar Primăria nu a asigurat încă finanțarea lucrărilor și nici nu a lansat vreo licitație. Singurul pas făcut pentru modernizarea drumului constă în realizarea studiului de fezabilitate care a fost recepționat în aceste zile.