Proiecte publice
Spitalul regional: prima licitație de lucrări va fi lansată în luna decembrie
Prima licitație lucrări în cadrul proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași ar urma să fie lansată până la finalul acestui an. Unitatea spitalicească va fi construită în zona Moara de Vânt.
„Licitația pentru prima fază a lucrărilor este estimată că va fi lansată în luna decembrie 2022, iar licitația pentru faza a doua, cel mai târziu în luna august 2023. Prima fază va cuprinde devierea utilităților, lucrări pregătitoare, organizare de șantier și săpătură generală, urmând ca faza a doua să cuprindă restul lucrărilor de construcții (îmbunătățirea terenului de fundare, fundații, suprastructură, fațade, finisaje, echipamente, lucrări exterioare etc.)”, se precizează pe pagina de Facebook dedicată proiectului.
Potrivit sursei citate, în luna noiembrie 2022 s-a intrat în cea de-a noua lună din cele douăsprezece, cât durează etapa de elaborare a Proiectului Tehnic, conform contractului.
„La șase luni de la ordinul de începere a serviciilor, proiectantul a transmis către Ministerul Sănătății documente care fac parte din Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire, precum și un Proiect tehnic pentru devierea rețelelor de utilități, necesar a fi făcute pentru începerea lucrărilor. Totodată, Proiectantul este în proces de obținere a tuturor avizelor cerute prin certificatul de urbanism emis de Primăria Municipiului Iași”, mai arată reprezentanți ai proiectului.
Noul Spital Regional de Urgență Iași – COVID-19 va înlocui infrastructura învechită și fragmentată a Spitalului Clinic Județean de Urgență Iași cu o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural și medical, al echipamentelor și tehnologiei IT. Spitalul va utiliza un nou model operațional de management de spital, financiar, administrativ și clinic, focalizat pe pacient.
Finanțarea proiectului este asigurată: Guvernul a împrumutat 250 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), 50 milioane euro au fost asigurate prin intermediul programării bugetare europene 2014 – 2020, iar restul finanțării va veni în perioada 2021 – 2027 de la Comisia Europeană.
SRU va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite și va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgență, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operație, servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie, cardiologie intervențională, neuroștiințe etc. Astfel, spitalul este prevăzut a deveni un centru de nivel terțiar pentru rețeaua de spitale din regiunea Nord-Est, pentru a trata pacienții critici și cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii și practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente și sigure din punct de vedere clinic.