Connect with us

Topul firmelor care au luat bani UE de la Primăria Iași: în ce stadiu este fiecare proiect european

Local

Topul firmelor care au luat bani UE de la Primăria Iași: în ce stadiu este fiecare proiect european

Cel mai popular program de finanțare europeană a adus la Iași investiții aproape de pragul de un miliard de lei. În cadrul celor aproape 20 de proiecte finanțate au fost făcute, până acum, rambursări în valoare de 360 milioane lei, în condițiile în care valoarea contractată de lucrări a depășit 760 milioane lei.

Programul Operațional Regional (POR) a facilitat Primăriei achiziția a 32 de tramvaie și 44 de autobuze electrice, reabilitarea a peste 13 km de cale de rulare, restaurarea a patru monumente istorice, construirea a trei grădinițe și modernizarea unui campus școlar, reabilitarea unui spital, înființarea a șase parcuri, construirea unui centru social multifuncțional, refacerea parțială a sistemului de iluminat public, crearea unui sistem alternativ de mobilitate (biciclete) și înființarea unui sistem de e-ticketing în transportul public. Dar nu toate proiectele s-au derulat conform așteptărilor, iar o serie de probleme au cauzat întârzieri majore în implementare și chiar rezilieri de contracte, scrie „Ziarul de Iași”.

Ziarul de Iași” și PressHub.ro a prezentat o radiografie la zi a proiectelor Primăriei, cu un an înainte de finalizarea oficială a POR 2014-2020. Până la nivelul lunii septembrie 2022, Primăria a încasat de la Uniunea Europeană o sumă de circa 360 milioane lei, aproape jumătate din valoarea contractată. Doar patru dintre cele aproape 20 de proiecte au fost, până acum, finalizate în proporție de 100%.

Stadiul de execuție pe fiecare proiect în parte:

Care au fost principalele probleme în derulare

Într-un răspuns oferit „Ziarului de Iași”, Primăria nominalizează cinci probleme majore pe care le-a întâmpinat în derularea proiectelor europene. Pe primul loc, oficialii instituției au plasat pandemia Covid-19.

Apoi, municipalitatea susține că unele contracte au fost blocate parțial de creșterea prețurilor în domeniul construcțiilor și criza furnizării de materiale. În același timp, creșterea prețului la forța de muncă și lipsa resursei umane calificate este o altă cauză pe care Primăria o enumeră. Cum lucrările la majoritatea proiectelor au început după anul 2020, acestea au fost afectate și de criza energetică și prețurile la utilități care au crescut „galopant în ultimul an de zile”.

Reglementările de compensare a acestor crize au acoperit puține spețe, rămânând lucrări neacoperite de măsurile guvernamentale sau, în unele cazuri, compensarea nu a acoperit creșterea reală a prețurilor”, este o altă problemă semnalată în răspunsul Primăriei.

În schimb, municipalitatea evită să enumere, de exemplu, criza managerilor de proiect: unii manageri nu au experiența necesării implementării unui proiect. De exemplu, în cazul unui proiect au fost schimbați nu mai puțin de cinci responsabili, iar contractul aferent este, în prezent, în pragul rezilierii.

De asemenea, unele licitații au avut întârzieri în desemnarea câștigătorilor, ceea ce a dus la tergiversarea derulării unui proiect. Nu în ultimul rând, unele nereguli în implementare au determinat corecții financiare la contracte.

De exemplu, unul dintre proiectele vizând achiziția de tramvaie și lucrări la căile de rulare a fost „amendat” cu 8,4 milioane lei. În schimb, toate corecțiile au fost contestate și se află în diverse etape de soluționare, inclusiv la nivelul instanțelor. Contractele semnate de Primăria Iași în cadrul celor aproape 20 de proiecte POR au fost câștigate de firme din România (Iași, Timișoara, București, Vaslui și Maramureș), Italia, Polonia și Turcia.

Conest, unul dintre principalii beneficiari ai fondurilor UE

În cazul contractelor de lucrări se remarcă constructorul ieșean Conest. Firma este implicată, ca unic ofertant sau în asociere, în contracte cu o valoare (contractată) de peste 150 milioane lei. Conest și-a adjudecat toate lucrările la căile de rulare pentru tramvaie, și două contracte pentru refacerea Ansamblului „Mănăstirii Frumoasa” (proiect finalizat) și reabilitarea (eficiență energetică) Spitalului de Recuperare.

În cazul ultimului contract, există informații că ar putea fi reziliat în contextul creșterii explozive din domeniul construcțiilor. Ar fi a doua lovitură pentru acest proiect: și primul contract încheiat de Primărie, cu o altă firmă, a fost reziliat. În prezent, gradul de realizare a proiectului este de sub 10%.

În cazul liniilor de tramvai, lucrările la patru tronsoane au fost finalizate (peste 8 km), iar la un sector (cca 5 km) încă se lucrează. Acest ultim sector este (poate) și cel mai important întrucât face legătura între municipiu și „cartierul-satelit” Dancu, parte dintr-o comună limitrofă Iașului. De-a lungul timpului, numeroasele contracte încheiate de Conest cu Primăria au stârnit controverse: actualul primar al Iașului a lucrat acum mai bine de 20 de ani în cadrul companiei, iar, în prezent, locuiește într-o vilă într-un ansamblu construit de Conest.

Rezilieri anticipate în cazul a cel puțin trei contracte

Alte trei firme din Iași și-au adjudecat contracte cu fonduri UE la Primărie, dar de o amploare mult mai mică. Două proiecte sunt în domeniul educației: Demo Idil Construct SRL va moderniza o grădiniță (8,3 mil. lei), în timp ce Alconf SRL va construi o astfel de unitate de învățământ (3,9 mil. lei).

Cealaltă firmă este Con Ted Company SRL care are încheiate două contracte pentru amenajarea a șase parcuri (peste 10 mil. lei, în total), ambele proiecte având întârzieri mari în implementare, iar unul dintre contracte este pe cale de a fi reziliat. La un parc, gradul de realizare a lucrărilor este de 38%, iar la celelalte cinci (licitate la pachet – contractul în pericol) stadiul este de 55%.

Din Vaslui, sunt două societăți care au relații contractuale cu Primăria, iar problemele se țin lanț: Stasform Consulting și Katar Conneg. Prima societate are contract pentru modernizarea unui campus școlar (3,7 mil. lei) și construirea unei grădinițe (5,2 mil. lei). Problema este că firma a intrat în insolvență, inclusiv Primăria Iași fiind înscrisă la masa credală cu o sumă ce reprezintă penalități de întârziere în derularea lucrărilor (circa 120.000 lei). În cazul campusului, primarul declara recent că contractul va fi reziliat: lucrările, începute în mai 2020, au fost realizate doar în proporție de 20%. În cazul grădiniței, stadiul fizic este de 63%, iar, în această situație, nu s-a pus problema rezilierii, cel puțin nu încă.

O situație similară cu a campusului este și în cazul contractului Katar pentru construirea unui centru multifuncțional (11,9 mil. lei), cu caracter social, într-o zonă defavorizată a Iașului (Cicoarei). Lucrările au început în feruarie 2021 și se află la un stadiu de doar 23% în implementare.

O licitație a Primăriei care a stârnit un interes major a fost cea privind modernizarea parțială a sistemului de iluminat public. Concurența dintre cei 10 ofertanți a dus la o atribuire a contractului la jumătate din valoarea estimată: Elba Com (Timișoara) a încasat 9,7 mil. lei pentru lucrări. Licitația a fost adjudecată după mai multe contestații la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și o acțiune de instanță.

O firmă maramureșeană, intrată recent pe piața Iașului, și-a adjudecat lucrările pentru restaurarea clădirii Muzeului Național de Istorie Naturală (6,9 mil. lei): lucrările, începute în iunie 2019, trebuiau finalizate în vara anului 2021, iar procentul de realizare este acum la 79%. În cazul celorlalte două monumente istorice restaurate cu fonduri UE, au câștigat firme italiene: Coimpredil Societa și Cifolelli Edilizia. Prima societate a finalizat modernizarea Palatului Braunstein (16 mil. lei) cu o întârziere de doi ani, iar a doua are deja o întârziere de mai bine de un an în reabilitarea Băii Turcești (lucrări realizate în proporție de 55%).

Turcii au semnat cel mai mare contract cu Iașul

Cei mai mulți din POR au fost dedicați, în cazul Iașului, modernizării transportului public, fiind vorba despre peste 500 milioane lei. Cel mai mare contract a fost semnat de Primăria cu turcii de la Bozankaya pentru livrarea a 16 tramvaie noi, cu o valoare de 141 milioane lei.

Acordul datează din noiembrie 2019 și, deocamdată, au ajuns 10 dintre cele 16 vehicule. Producătorul fiind din afara UE, probleme majore au fost cu punerea în circulație a vehiculelor: primul tramvai Bozankaya a ieșit la stradă la 9 luni după ce a ajuns în depou, trecând printr-o procedură stufoasă de omologare și avizare.

În schimb, mult mai bine s-a derulat contractul cu polonezii de la PESA, tot pentru furnizarea a 16 tramvaie: contractul a fost semnat în iulie 2020, iar toate tramvaiele au ajuns până la finalul anului 2021. În acest caz, licitația a fost organizată de către Ministerul Dezvoltării, iar contractul a fost adjudecat la o valoare de 137 mil. lei. De remarcat că PESA a fost concurentul Bozankya la licitația organizată de Primăria Iași, dar instituția a preferat producătorul turc în contextul în care acesta a oferit o perioadă mai mare de garanție asupra vehiculelor. Tramvaiele PESA și Bozankaya sunt similare la nivel de design și dotări.

Primăria are semnate două contracte și pentru livrarea a 44 de autobuze electrice. Primul acord a fost semnat cu polonezii de la Solaris (20 vehicule) în aprilie 2021, iar al doilea cu BMC Truck & Bus (24 vehicule, aliați cu chinezii de la ZTE) în noiembrie 2021. Ambele contracte au ca termen de livrare doi ani, dar niciun vehicul nu a ajuns încă la Iași, în cadrul acestor proiecte nefiind `ncă făcute rambursări de la UE. Nu în ultimul rând, municipalitatea ieșeană mai are alte două contracte semnate pentru modernizarea transportului public.

În august 2021, firma Sustainable Urban Mobility Solutions (București) și-a adjudecat licitația pentru punerea în funcțiune a unui sistem alternativ de mobilitate, respectiv stații automate de închiriere a bicicletelor (13,2 mil. lei). Proiectul trebuia finalizat într-un termen de un an, dar abia în această toamnă ar urma ca sistemul să fie dat în folosință: peste 800 de biciclete vor fi disponibile pentru ieșeni în diverse stații din oraș.

Celălalt contract a fost semnat cu Radcom (București) și prevede înființarea sistemului de e-ticketing (9,8 mil. lei), acordul fiind semnat în iulie 2022. Valoarea totală a proiectelor enumerate mai sus ajunge la aproape 900 milioane lei, fondurile fiind disponibile pe axe de finanțare aferente Programului Operațional Regional 2014 – 2020. În schimb, valoarea contractată, rezultată în urma licitațiilor, este de circa 760 milioane lei. În ceea ce privește decontările făcute de Uniunea Europeană, acestea se cifrează la circa 360 milioane lei, principalele plăți care urmează a mai fi efectuate fiind în domeniul transporturilor.

Sursa: Ziarul de Iași

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top