Connect with us

Toți cei 27 de consilieri locali au depus jurământul/Lista consilierilor

Local

Toți cei 27 de consilieri locali au depus jurământul/Lista consilierilor

Consiliul Local (CL) Iași și-a întregit astăzi componența, după ce alți șapte consilieri, inițial supleanți, au depus jurământul. CL este forul care are ultimul cuvânt de spus în ceea ce privește aprobarea proiectelor urbanistice. Pe lângă CL funcționează o Comisie de urbanism, care are rolul de a aviza sau nu un proiect de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) înainte ca planul să ajungă în plenul CL.

Situația politică din cadrul CL este un complicată: niciunul dintre partide nu deține majoritatea absolută (majoritatea din consilierii în funcție), astfel că proiectele de PUZ vor avea nevoie de avizul consilierilor din cel puțin 3 dintre cele 4 partide care au trimis reprezentanți în CL.

Structura nominală a Consiliului Local, pe partide:

  • PNL are 11 consilieri: Liliana Pintilie, Eduard Boz, Daniel Juravle, Bogdan Iliescu, Alin Andrieș, Ciprian Bostan, Daniela Tăutu, Silviu Apostol, Călin Scripcaru, Tudor Dornean și Florentin Ciobotaru
  • USR-PLUS are 9 consilieri: Filip Hăvârneanu, Iulian Nicolau, Ionuț Anastasiei, Diana Finkelștain, Ana Roșu, George Pleșu, Iulian Hușanu, Răzvan Timofciuc și Andrei Popescu
  • PSD are 5 consilieri: Elvira Rotundu, Bogdan Balanișcu, Costel Dălban, Bogdan Crucianu și Ovidiu Laicu
  • PMP are 2 consilieri: Camelia Ciornia și Florin Briaur

Comisia de urbanism poate avea până la 9 membri în componență, iar principalele partide care vor propune reprezentanți sunt PNL și USR+. De la liberali, printre numele cunoscute până acum ca viitori membri sunt Bostan, Dornean și Apostol. De la USR+, va fi cel puțin un membru, iar un nume cunoscut deja este al lui Iulian Nicolau (arhitect). De asemenea, PSD și PMP ar putea avea câte un membru în Comisie, depinde de negocierile între partide.

Aprobarea planurilor urbanistice va fi problematică:

  • PNL și PMP au anunțat deja că fac o alianță, dar au doar 13 mandate împreună – niciunul dintre proiectele importante pentru Iași nu va putea fi aprobat cu o astfel de alianță
  • în cazul unei alianțe PNL-USR+, lucrurile ar fi clare: cele două partide ar avea 20 de mandate, număr suficient să aprobe orice fel de hotărâre, inclusiv cele care țin de vânzarea de terenuri
  • o coaliție PNL-USR+-PMP, cu 22 mandate, ar duce la o situație și mai confortabilă, în sensul în care, la unele ședințe, ar putea absenta unii consilieri
  • o alianță PSD-USR+ ar avea 14 mandate, majoritate care ar putea vota viceprimarii și majoritatea proiectelor importante, inclusiv planuri urbanistice zonale. Însă, o astfel este improbabilă
  • PNL și PMP cu 13 mandate să fie sprijinite în culise ori de PSD, ori de USR+: o formulă probabilă, cu precizarea că la aproape fiecare proiect liberalii ar trebui să negocieze cu „rebeli” din celelalte două partide

Cert este că cele 8 comisii de specialitate vor fi stabilite după alegerile din 6 decembrie și după ce va fi clară formula de guvernare la nivel național care va crea efecte și în teritoriu.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top