Connect with us

Traseul drumului ocolitor de la Podu Iloaiei va fi cunoscut în toamnă: a fost semnat contractul

trafic podu iloaiei

Proiecte publice

Traseul drumului ocolitor de la Podu Iloaiei va fi cunoscut în toamnă: a fost semnat contractul

O firmă din București va întocmi studiul de fezabilitate aferent construirii unui drum ocolitor, la sud de Podu Iloaiei, în încercarea de a fluidiza traficul în această zonă. Documentația trebuie să fie finalizată în termen de 5 luni, respectiv în luna octombrie 2023.

Studiul va fi făcut de către firma Incons Development: valoarea contractului (peste 680.000 lei) este mai mare decât totalitatea veniturilor firmei din 2021 (cca 570.000 lei). Compania este din Capitală și are trei angajați.

Chiar dacă în 2021 veniturile firmei au fost mai mici, anul 2023 este de bun augur pentru companie: în perioada martie – mai, Incons a încheiat contracte cu o valoare totală de peste 7,5 milioane lei, conform informațiilor disponibile în SEAP, fiind vorba în special despre studii tehnice realizate pentru mun. Slobozia și Consiliul Județean Suceava.

Schița actuală a traseului

În ceea ce privește contractul încheiat pentru drumul ocolitor de la Podu Iloaiei, firma va încasa 680.778 lei (fără TVA) pentru a preda studiul de fezabilitate în 5 luni. „Traseul are o lungime de aproximativ 4.150 metri și va ocoli orașul Podu Iloaiei prin partea de sud. Cea mai mare parte a traseului va face paralelism cu calea ferată 606, iar pe acest sector se impune sporirea siguranței circulației prin amplasarea de ziduri de sprijin și parapet metalic”, se arată în documentația de atribuire a contractului.

Drumul ar urma să aibă 2 benzi (o singură bandă pe sens), cu o lățime a platformei de 12 m, în condițiile în care partea carosabilă va avea 7 m, iar acostamentele câte 2,50 m. După aprobarea studiului de fezabilitate, CNAIR va putea lansa licitația de execuție dacă vor fi alocați și bani în acest sens.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top