Connect with us

Un consorțiu cu firme din Germania și Austria vrea încălzirea Iașului cu salcie energetică

Local

Un consorțiu cu firme din Germania și Austria vrea încălzirea Iașului cu salcie energetică

Un consorțiu vrea încălzirea Iașului cu deșeuri lemnoase provenite de la sălcii energetice, scrie „Ziarul de Iași” care a aflat cine este misteriosul investitor vehiculat pe holurile Primăriei: consorțiul a trimis o scrisoare de intenție, iar oficialii municipalității au început discuțiile pentru a vedea cât de oportună ar fi o astfel de soluție.

Consorțiul gravitează în jurul unei companii germane, cu parteneri în România, Elveția și Austria. Soluția de încălzire propusă este una neobișnuită, și nu este clar în ce măsură ar putea fi implementată la Iași: cert este că două cele părți discută. „Suntem într-un <<due diligence>>”, așa cum declara și viceprimarul Daniel Juravle, în plenul Consiliului Local (CL) de luni. Edilul a invocat atunci consorțiul, dar a evitat să nominalizeze firmele.

Din informațiile ZDI, una dintre principalele societăți implicate este HDG Bavaria GmbH din Germania. Primăria a început discuțiile cu un partener din România al companiei germane (Kanalguss Industries SRL, din jud. Ilfov). ZDI l-a contactat ieri pe directorul Kanalguss, dar acesta a evitat să ne furnizeze detalii despre discuțiile cu municipalitatea ieșeană. Intenția Primăriei este să concesioneze sistemul pe o perioadă de 25 de ani.

Cum vrea consorțiul să încălzească orașul

Sistemul de încălzire cu biomasă (tocătură de lemn) ar avea o putere instalată de aproximativ 60 MW, o putere mai mare decât cea utilizată la CET Holboca iarna trecută (circa 50 MW) pentru încălzirea orașului. Investiția în sistem ar aparține în integralitate consorțiului, conform surselor ZDI, dar nu a fost avansat un cuantum al acesteia.

Două avantaje majore ale sistemului constau în faptul că emisiile de dioxid de carbon ar fi de 10 ori mai mici față de gaze naturale, iar valoarea gigacaloriei ar putea scădea cu până la 20%. O plantație de salcie energetică ajunge la maturitate în circa 2-3 ani (o înălțime a lăstarilor de 6-7 m) și are o durată de viață de 25 de ani, conform cultivatorilor din România, cele mai mari suprafețe plantate fiind în zona Miercurea Ciuc.

Potrivit acelorași surse, salcia energetică are un ritm rapid de creștere și o putere calorică mare: în Suedia (țară de unde a fost importată planta acum circa 15 ani în România) este considerată plantă industrială și se acordă subvenții.

Din informațiile ZDI, sistemul ar fi alimentat cu crengile obținute din toaletarea sălciilor și există două variante analizate: adaptarea instalațiilor de la CET pentru biomasă sau montarea de echipamente (centrale) în puncte termice. În al doilea caz, nu ar mai fi necesare rețelele de transport ale agentului termic, ci doar cele de distribuție.

În schimb, Iașul a investit în ultimii peste 10 ani fonduri importante pentru reabilitarea a peste jumătate din rețeaua de transport, iar alte proiecte similare vor fi derulate în următorii ani: aceste rețele ar rămâne „piese de muzeu”.

Citește articolul integral în Ziarul de Iași

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top