Local
Un furnizor automotive de anvergură mondială va deschide un centru de dezvoltare și proiectare la Iași
Furnizor german automotive de renume mondial, parte din grupul global FORVIA, HELLA îşi dezvoltă în continuare reţeaua europeană de centre de proiectare şi dezvoltare din zona electronică prin deschiderea a două locaţii în Iaşi şi Oradea, scrie presa centrală.
Potrivit sursei citate, în cele două centre, cu ajutorul tehnologiior inovatoare, vor fi implementate proiecte aliniate cu tendinţele-cheie ale pieţei automotive – conducerea autonomă şi maşina electrică. În următorii patru ani, 300 de noi locuri de muncă vor fi disponibile, în total, în aceste oraşe. În România, grupul are acum 4.500 de angajați, iar la nivel mondial peste 36.000 de salariați în 125 de țări.
La Iași, proiectele inițiale vor include dezvoltarea de software şi testarea senzorilor radar 77 GHz, o tehnologie fundamentală pentru conducere autonomă şi asistată. Centrele din Iași și Oradea vor fi funcţionale din această toamnă, cu câte o echipă de bază de zece ingineri.
„Am decis să ne extindem reţeaua în Oradea şi Iaşi datorită condiţiilor excelente pe care acestea le oferă. În calitate de oraşe universitare şi centre economice marcante în nordul ţării, au un mare potenţial de specialişti înalt calificaţi, ceea ce este deosebit de important pentru noi, ca furnizor de tehnologie automotive”, a explicat Gelu Murariu, director general HELLA România.
În România, HELLA este prezentă de 17 ani, cu trei centre de proiectare şi dezvoltare, un centru administrativ şi trei unităţi de producţie, situate în Timişoara, Arad, Lugoj, Craiova, având peste 4.500 de angajaţi.
HELLA, furnizor automotive de anvergură internaţională, este o companie listată la bursă, operaţională sub brandul umbrelă FORVIA. În cadrul acestui grup, HELLA reprezintă înalta performanţă în tehnologia de iluminat şi electronică în industria auto. În acelaşi timp, compania acoperă un portofoliu larg de servicii şi produse pentru ateliere şi magazine de piese auto, precum şi pentru constructorii de vehicule speciale prin intermediul Business Group Lifecycle Solutions. HELLA are 36.000 de angajaţi în mai mult de 125 de locaţii în întreaga lume şi a generat vânzări de 6,3 miliarde de euro, în anul fiscal 2021/2022.