Investiții private
Un om de afaceri ieșean vrea să investească într-o unitate de producție la Galați
Exonia, producător de ambalaje biodegradabile din hârtie, are în plan o investiţie de peste 6 milioane de euro într-o nouă fabrică în judeţul Galaţi, compania având în plan să depună un proiect prin care să acceseze fonduri prin Programul Tranziţie Justă, care are un buget de peste 770 mil. euro, scrie presa centrală.
Exonia este condusă de antreprenorul ieșean Tiberiu Stoian. Compania Exonia Holding a înregistrat, în 2022, o cifră de afaceri de peste 31 milioane lei, cu un profit de 6,4 milioane lei. În schimb, firma Exonia Production, unde Stoian are un partener de afaceri în cote egale, a avut o cifră de afaceri de 7,6 milioane lei cu un profit de aproape jumătate de milion de lei.
Linia de finanțare invocată a fost deschisă, conform verificărilor APIX.ro, pe 20 decembrie, iar apelul de proiecte este competitiv cu termen limită de depunere. Programul cuprinde șase priorități de investiții pentru tot atâtea județe și vizează „atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică”.
Investițiile pentru care sunt solicitați banii europeni trebuie obligatoriu implementate în județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Fiecare dintre aceste județe beneficiază de o pre-alocare cuprinsă între 277 și 537 milioane euro. Rata UE de cofinantare pe proiect este de 85%.
Lista activităților eligibile:
- activități pentru dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului (procent alocare – aprox. 53%);
- activități pentru promovarea energiei verzi și mobilitate nepoluantă (procent alocare – aprox. 22%);
- activități de sprijinire a tranziției forței de muncă (procent alocare – aprox. 11%);
- activități de sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare (procent alocare – aprox. 5%);
- investiții productive în întreprinderi mari (procent alocare – aprox. 5%);
- acțiuni de asistență tehnică pentru Am și OI (procent alocare – aprox.4%).
„Acțiunile vizate prin Programul Tranziție Justă completează programele 2021-2027 (POR SV Oltenia, POR Vest, POR SV, POR Sud-Est, POR Sud Muntenia, POR Centru, POIDS, POEO, POS) și PNRR, care prevăd alocări substanțiale pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor sociale, de sănătate și educație din România, cu accent asupra zonelor defavorizate și cu cele mai mari disparități”, se arată într-o descriere a programului.