Connect with us

Un parc fotovoltaic va asigura energie electrică pentru iluminatul public din Dobrovăț

Local

Un parc fotovoltaic va asigura energie electrică pentru iluminatul public din Dobrovăț

Primăria Dobrovăț a atras o finanțare nerambursabilă pentru amenajarea unui parc fotovoltaic care să asigure un necesar de energie pentru sistemul de iluminat public, conform primarului din localitate, Cătălin Martinuș.

„Prin realizarea acestei investiții vom scăpa de o parte importantă a cheltuielilor cu curentul pentru iluminatul public și astfel vom putea direcționa aceste sume către alte investiții importante în comună”, a declarat Martinuș.

El a adăugat că proiectul este cu atât mai important având în vedere că, printr-o a doua finanțare obținută de la Agenția de mediu, în luna Mai vor fi montate încă 335 lămpi pe LED în întreaga comună. „Aceasta va însemna o creștere a consumului de energie dar și mai mult confort pentru dv. Însă după ce se va construi și parcul fotovoltaic va rămâne doar confortul, iar facturile vor scădea”, a mai spus primarul din Dobrovăț.

Proiectul are o valoare de circa un milion de lei, iar puterea instalată a centralei electrice fotovoltaice va fi de 0,09 MW.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top