Connect with us

Un tronson din autostrada A7 va fi dat circulației rutiere cu 4 luni mai devreme față de termenul de execuție

autostrada moldovei a7

Trafic

Un tronson din autostrada A7 va fi dat circulației rutiere cu 4 luni mai devreme față de termenul de execuție

Un tronson din Autostrada „Moldovei” A7 va fi dat în circulație în jurul datei de 20 decembrie, sfidând practic estimările inițiale ale experților independenți care nu de mult spuneau că o inaugurare până la final de an ar fi fost practic imposibilă. Ei avertizează însă că,  „pe altarul vitezei, se sacrifică acum calitatea”, scrie Hotnews.ro.

Data este luată în calcul de către constructor și autorități pentru a deschide traficul pe Lotul 3 din A7 Buzău – Focșani, au declarat pentru HotNews.ro surse din rândul acestora. Este practic ultimul tronson lipsă din cele patru din A7, care unește cele două municipii reședință de județ.

Tronsonul 3, lung de aproape 36 de kilometri, va fi dat în circulație cu aproape patru luni înainte de termenul contractual. 

Construit de compania românească UMB a omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, tronsonul era în urmă acum câteva luni, iar experții independenți estimau pentru HotNews.ro că o inaugurare până la final de an ar fi aproape imposibilă. 

Citește textul integral pe Hotnews.ro

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Trafic

To Top