Investiții private
Undă verde pentru complexul Printco din Chimiei: hală de producție și birouri
Primăria Iași a eliberat autorizația în vederea construirii unei hale de producție și a unei clădiri de birouri în zona Chimiei: investiția, estimată la peste 12 milioane de lei, aparține companiei Printco, una dintre cele mai cunoscute firme de producție publicitară din Iași.
Proiectul prevede construirea unei hale destinate activităților de producție și depozitare, alături de o clădire administrativă cu regim de înălțime parter plus două etaje. În zona de birouri vor fi amenajate spații pentru recepție și așteptare, birouri, sală de ședințe, arhivă, vestiare, sală de mese cu chicinetă, grupuri sanitare și spații tehnice necesare funcționării investiției. De asemenea, proiectul include o încăpere pentru operațiuni de decupare și o stație pentru colectarea și sortarea deșeurilor generate de activitate.
- Citește și Investiție Printco de 10 milioane euro într-o hală de producție de lângă Parcul Industrial Miroslava

Ansamblul va avea o suprafață construită de aproximativ 1.100 mp și o suprafață desfășurată de aproape 1.500 mp, iar clădirea principală va ajunge la o înălțime de circa 13 metri. Pentru angajați și vizitatori sunt prevăzute 19 locuri de parcare, dintre care două vor fi rezervate persoanelor cu dizabilități, iar patru vor fi destinate autovehiculelor electrice.
- Citește și Credit bancar de 67 milioane euro pentru extinderea producției și cercetării la Antibiotice Iași
Conform documentației urbanistice consultate de APIX.ro, investiția va include și soluții pentru eficiență energetică, precum instalarea de panouri fotovoltaice și utilizarea corpurilor de iluminat LED. Încălzirea spațiilor va fi asigurată prin pompe de căldură de înaltă eficiență, integrate într-un sistem de automatizare care permite adaptarea consumului în funcție de condițiile de utilizare și temperatura exterioară.

„Înainte de începerea lucrărilor se va proceda la predarea amplasamentului, la care vor fi convocați, proiectantul de specialitate, deținătorii de utilități din zona străbătută și reprezentantul administrației publice locale. Recepția lucrărilor la obiectivul de investiție se face numai după recepția lucrărilor de intervenție la rețele edilitare, acolo unde este cazul”, se precizează în autorizația eliberată de Primăria Iași.
În 2025, Printco a depășit în premieră pragul de 50 milioane de lei în ceea ce privește cifra de afaceri (52,6 milioane de lei), în timp ce profitul a urcat la 7,4 milioane de lei. Anul trecut, compania și-a majorat și schema de personal, declarând un număr mediu de 125 de salariați, cu 10% mai mult față de 2024.






