Investiții private
O firmă va amenaja o bază sportivă pe terenul fostului depozit de carburanți din zona Nicolina
Proiectul propus de firma Miraggio Residence în zona fostei fabrici Nicolina intră în etapa de implementare. Primăria Iași a emis autorizația de construire pentru amenajarea unei baze sportive și de agrement pe un teren de aproape 2 hectare situat pe strada Radu Vodă, investiție despre care APIX.ro a scris încă din toamna anului trecut, când se afla în fază de pregătire.
Autorizația vizează lucrări de reabilitare peisagistică și amenajarea unor facilități sportive și recreative pe un teren cu o suprafață de peste 20.000 mp, amplasat în apropierea fostei platforme industriale Nicolina. Documentația prevede igienizarea amplasamentului și transformarea acestuia într-o zonă destinată activităților sportive și petrecerii timpului liber.

Concret, investitorul va amenaja două terenuri de fotbal, patru terenuri de minifotbal și două terenuri de tenis cu piciorul. Terenurile vor fi împrejmuite și protejate cu plase speciale, iar în incintă vor fi realizate spații de joacă pentru copii, zone de relaxare și mobilier urban. Proiectul include și amenajarea a 42 de locuri de parcare.
Pe amplasament vor fi păstrate trei construcții existente, care vor fi reabilitate și reutilizate. Una dintre clădiri va găzdui vestiare și grupuri sanitare, alta va avea funcțiunea de spații tehnice și depozitare, iar cea de-a treia va fi folosită drept cabină pentru portar. O a patra construcție existentă a fost deja demolată în baza unei autorizații emise la începutul acestui an.
Noua investiție completează transformările aflate în desfășurare pe fosta platformă industrială Nicolina, unde în ultimii ani au fost lansate mai multe proiecte rezidențiale. În toamna anului trecut, APIX.ro relata că Miraggio Residence intenționează să amenajeze o zonă de agrement după desființarea unui fost depozit de carburanți, în paralel cu celelalte dezvoltări imobiliare din vecinătate.
Zona fostei fabrici Nicolina traversează una dintre cele mai ample etape de reconversie urbană din Iași. Pe terenurile fostei platforme industriale sunt deja în construcție sau în fază de autorizare mai multe ansambluri de locuințe, iar investiția Miraggio adaugă o componentă de agrement și sport într-o zonă aflată într-o continuă dezvoltare.






