Connect with us

Undă verde pentru lansarea licitației de reabilitare a căii ferate Pașcani – Dărmănești, proiect de 6,4 miliarde lei

cale ferata cfr

Proiecte publice

Undă verde pentru lansarea licitației de reabilitare a căii ferate Pașcani – Dărmănești, proiect de 6,4 miliarde lei

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de reabilitare a căii ferate între Pașcani și Dărmănești, o investiție de 6,4 miliarde lei care ar urma să fie finanțată prin intermediul Programului Transport 2021 – 2027. Aprobarea indicatorilor deschide calea lansării licitației de execuție. Odată stabilit un constructor, termenul de finalizare este de 3 ani.

Linia Pașcani – Dărmănești face parte din Magistrala București – Suceava și are o lungime de 68,8 km: 91% din traseu are linie dublă electrificată (Pașcani – Suceava Nord, 62,74 km), iar 9% este linie simplă electrificată (Suceava Nord – Dărmănești, 6 km).

„Îmbunătățirea parametrilor infrastructurii feroviare pentru creșterea vitezei maxime de circulație la 120 km/h pentru trenurile de marfă și, respectiv minim, la 160 km/h pentru trenurile de călători”, este unul dintre obiectivele proiectului.

Proiectul prevedea reabilitarea căii ferate, a lucrărilor de artă (poduri, podețe, pasaje), sistematizarea stațiilor și a haltelor de mișcare, refacerea punctelor de oprire, reabilitarea tuturor trecerilor de nivel, reabilitarea instalațiilor de electrificare în stații, montarea de încălzitoare de macazuri și introducerea unor noi sisteme de siguranță.

„Lucrările sunt finanțate din fonduri externe nerambursabile – programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale CFR, precum și din alte surse legal constituite”, se arată în hotărârea guvernului.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top