Connect with us

Undă verde pentru o nouă hală de producție din zona șos. Iași – Tomești

Terenul unde va fi construită hala

Investiții private

Undă verde pentru o nouă hală de producție din zona șos. Iași – Tomești

O companie specializată în colectarea deșeurilor nepericuloase va construi o hală de producție pe șos. Iași – Tomești, conform unei decizii care va fi adoptată de Consiliul Local în ședința din 31 august. Ulterior, firma va putea solicita autorizația de construire.

În hală vor putea fi dezmembrate deșeuri de echipamente electrice și electronice. Terenul deținut de Ghipoconcept SRL are o suprafață de 3.000 mp, iar hala va fi construită în apropiere de limita administrativă dintre cele două localități.

Amplasmaentul investiției

„Suntem o companie autorizată și specializată în managementul deșeurilor de echipamente electrice și electronice, a bateriilor și a cartușelor de imprimantă, ce operează în zona de est a țării pe raza județelor Iași, Botoșani, Suceava și Vaslui, dar și în zona de vest a României, pentru județele Arad, Bihor, Caraș-Severin și Timiș”, se arată într-o prezentare a firmei de pe site-ul oficial.

Potrivit documentației de tip PUZ, hala va avea un regim cu subsol, parter și un etaj, la o înălțime maximă de 8 metri, cu un procent maxim de ocupare de 40%. Utilizările admise pentru hală sunt: depozitare, producție, servicii, comerț, birouri, dotări și amenajări de rețele de utilități.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top