Connect with us

Undă verde pentru prima pasarelă metalică peste drumul european: a fost emisă autorizația de construire

Drumul european E583

Local

Undă verde pentru prima pasarelă metalică peste drumul european: a fost emisă autorizația de construire

Lucrările pentru amenajarea primei pasarele metalice peste drumul european E583 pot începe: Primăria a emis recent autorizația de construire, conform unui raport publicat de municipalitate. Proiectul va fi finanțat de Asociația de Sprijin Comunitar pentru un Viitor mai Bun în parteneriat cu municipalitatea ieșeană.

La finalizarea lucrărilor, obiectivul va fi predat Primăriei Iași, conform acordului dintre cele două părți, înțelegere care a fost aprobată de Consiliul Local în vara anului 2019. Proiectul a fost inițiat de omul de afaceri Bogdan Pițigoi. Pasarela va fi construită în zona ansamblului de birouri Ideo.

Potrivit acordului, Asociaţia va finanţa proiectarea şi execuţia pasarelei, în timp ce în sarcina Primăriei vor intra doar taxele cu privire la actele de autorizare a construcţiei.

Am urmărit cu atenţie seria de evenimente nefericite care afectează locuitorii municipiului Iaşi şi ai zonei sale limitrofe din comuna Valea Lupului. Circulaţia auto constantă şi dinamica consemnată pe şoseaua Păcurari generează periodic accidente ale căror victime sunt îndeosebi locuitori ai zonei sau angajaţi ai firmelor cu activitate în arealul respectiv. Această situaţie neplăcută poate fi prevenită prin crearea unor con­diţii optime de trafic şi acces pentru pietonii din zonă“, se arată în scrisoarea de intenţie trimisă de ONG la Primăria Iaşi, adresă care a pus bazele colaborării între cele două părți.

Potrivit inițiatorilor, suprafața desfășurată construită va fi de circa 270 mp, în condițiile unei regim de înălțime parter și 2 etaje, respectiv o înălțime maximă de peste 14 metri. Pasarela va avea și facilități pentru persoane cu dizabilități.

„Începerea lucrărilor de construcții este condiționată de recepția lucrărilor de deviere a unor rețele existente, ce se vor autoriza ulterior, în baza unei sau unor autorizații distincte – în conformitate cu avizele furnizorilor de utilități obținute”, se precizează în autorizația 754/2021. În principal este vorba despre conducte ale Apavital și instalații ale Delgaz.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top