Investiții private
Undă verde pentru unul dintre cele mai mari parcuri solare din regiune: va fi construit la 40 km de Iași
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) a avizat favorabil proiectul privind construirea parcului solar de la Vlădeni, proiect în care sunt implicați oameni de afaceri din Timișoara care au, ca parteneri, investitori din SUA, iar, la nivel local, pe fostul europarlamentar Cătălin Ivan.
APIX.ro a prezentat investiția de la Vlădeni în premieră în luna februarie 2023: în parc vor fi montate 47.628 de panouri din siliciu monocristalin, dispuse pe orizontală în 1.701 de șiruri a câte 28 de panouri. „Se vor produce 1.200 MWh/an energie regenerabilă din sursă solară”, se precizează într-un raport consultat de Apix.ro.
Puterea instalată a parcului fotovoltaic este de aproape 31 MW, cu o unitate de stocare energie electrică având o putere instalată de aproximativ 2 MW. Odată ce va fi emisă autorizația de construire (cel mai probabil în această vară) parcul va fi amenajat pe parcursul a 9 luni.
APM a emis acordul în urmă cu câteva săptămâni și a recomandat investitorului ca, în faza de operare a parcului, să fie realizat un plan de monitorizare a biodiversității, iar vegetația care se va dezvolta în spațiile dintre panouri să fie naturală (fără intervenție umană).
Investitorul are sprijin american
Proiectul a fost inițiat de către compania Moldo Solar Park SRL, o firmă înființată în februarie 2022 cu sediul social în Timișoara. Societatea este deținută de Armand Consulting SRL (90%) și ieșeanul Cătălin Ivan (10%), fost europarlamentar, care s-a retras din politică în 2020. Firma Armand Consulting SRL este deținută de Doru Armand Domuța. El este cunoscut pe piața energiei pentru o altă firmă pe care o conduce – Restart Energy One, al cărui asociat majoritar este tot Armand Consulting. Restart are un acționarat mixt românesc-american, după ce timișoreanul i-a atras în afacere pe americanii de la Tejas Capital Group LLC (din Texas). De asemenea, Restart are încheiat un acord cu un fond american (Interlink Capital Strategies din Washington DC) pentru dezvoltarea de proiecte regenerabile în România.