Proiecte publice
Valea Lupului: Nouă stații de autobuz vor fi amenajate în lungul DN28
Cu toate că locuitorii din Valea Lupului cer pasarele peste DN28, autoritățile nu se grăbesc să implementeze un astfel de proiect. În schimb, vor amenaja stații CTP și treceri de pietoni. Primăriile din Iași și Valea Lupului vor să amenejeze 9 stații în lungul DN28.
Dintre acestea, cinci vor fi făcute de către municipalitatea ieșeană, iar costurile se ridică la peste un milion de lei. Printre lucrări se numără terasemante și lucrări pregătitoare, structura rutieră, semnalizare și siguranță rutieră, trotuare și insule denivelate, șanțuri și rigole.
Proiectul privind amenjarea celor cinci stații va fi aprobat vineri, 26 iulie, în plenul Consiliului Local. Patru dintre stațiile amenajate de către municipiul Iași vor fi pe partea dreapta a DN, iar una pe partea stângă. Amplasamentele au fost stabilite la km 65+314 (costuri de 178.163 lei) , 66+065 (costuri de 191.582 lei), 66+646 (costuri de 170.393 lei), 67+625 (costuri de 80.129 lei) și 67+939 (costuri de 60.828 lei).
Amintim că pe DN28 au avut loc numeroase accidente în care au fost implicați pietoni, unele soldate cu decese, întrucât oamenii nu pot traversa drumul național în condiții de siguranță. De mai mulți ani, cetățenii din Valea Lupului, și nu numai, solicită autorităților să intervină, dar, în afara unor întâlniri „consultative”, pași concreți pentru construirea unor pasarele nu au fost făcuți.
Descarcă proiectul de hotărâre.