Connect with us

A fost anulată licitația pentru restaurarea Monumentului Independenței, deși au fost depuse două oferte

Local

A fost anulată licitația pentru restaurarea Monumentului Independenței, deși au fost depuse două oferte

Primăria Iași a anulat, pe finalul anului trecut, licitația privind restaurarea Monumentului Independenței, cu toate că la procedură au participat doi ofertanți, dar niciuna dintre oferte nu a fost pe placul municipalității. Ofertanții au fost Conest și o asociere de firme conduse de Katar Conneg.

„Au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi financiare”, este motivul invocat de Primărie şi care a fost publicat în sistemul naţional de achiziţii publice. 

Valoarea estimată a contractului ajungea la peste 1,8 milioane lei, fără TVA. Cel mai probabil, procedura va fi reluată în cursul acestui an, având în vedere degradările vizibile ale monumentului, deteriorări care nu sunt însă de ordin structural, fiind vorba despre fisuri, clivaje, exfolieri, elemente lipsă şi desprinderi.

Monumentul Independenţei a fost construit în perioada 1978-1979, la 100 de ani de la terminarea Războiului de Independenţă.

În 2022, Primăria a anulat alte trei proceduri de achiziţie importante: construirea unui Săli Polivalente, realizarea unui pasaj subteran în zona Palatului Culturii şi consolidarea versantului Ţicău – Sărărie. Toate licitațiile anulate de Primărie însumează proiecte de investiții care depășesc pragul de 500 milioane lei.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

To Top