Connect with us

Lucrările de consolidare a versantului Țicău – Sărărie se amână: proiectul trebuie revizuit, iar costurile vor crește

Local

Lucrările de consolidare a versantului Țicău – Sărărie se amână: proiectul trebuie revizuit, iar costurile vor crește

Primăria a anulat licitația privind executarea de lucrări de consolidare a versantului Țicău – Sărărie, o investiție estimată la circa 145 milioane lei (fără TVA). Potrivit oficialilor instituției, proiectul tehnic trebuie revizuit în sensul creșterii costurilor în urma evoluției pieței de materiale de construcții.

Procedura trebuia finalizată la începutul lunii noiembrie, dar, conform informaţiilor din sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), Primăria a dispus anularea încă de luna trecută.

Abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheirea contractului”, este motivul anulării publicat în SEAP. Motivul este unul general, în concordanţă cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice. În schimb, oficialii Primăriei, întrebaţi pe această temă, au venit cu lămuriri în plus.

  • Scurt istoric. În anul 2019 a fost întocmită documentația tehnică investiției, în decembrie 2020 au fost aprobați indicatorii investiției, în martie 2021 au fost autorizate lucrările, iar în septembrie 2022 a fost lansată licitația de execuție. În final, în octombrie 2022, licitația a fost anulată pentru revizuirea indicatorilor tehnico-economici.

În urma solicitărilor mai multor ofertanţi, am decis să revizium proiectul tehnic şi să anulăm licitaţia. Imediat ce documentaţia va fi revizuită, licitaţia va fi reluată. Erau foarte multe întrebări şi solicitări legate de costuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sebastian Buraga. Acesta nu a oferit un termen concret de reluare a procedurii, dar, pentru revizuirea proiectului, este necesară contractarea unui proiectant.

Lucrările sunt propuse într-un areal de 321 hectare, respectiv perimetrul delimitat de străzile Curelari – Hotin – Trecătoarea Hotin – C.A. Rosetti – Mal Drept Calcaina – Poligon – Cornişa Superioară Strada şi Stradela Sărăriei.

Acesta este perimetrul unde sunt propuse lucrările

„Arealul investigat prezintă cea mai mare densitate a lucrărilor de consolidare care s-au executat etapizat în decursul timpului la nivelul Iașului. O parte dintre lucrările de consolidare existente pe amplasament nu au putut fi identificate ca urmare a imposibilității de acces în zona acestora sau pur și simplu ca urmare a acoperirii acestora de-a lungul timpului de alte lucrări”, se arată în caietul de sarcini aferent licitației.

În mod evident, scopul lucrărilor este de a contracara actuala instabilitate a versantului și de a reduce din efectele unor viitoare alunecări de teren. În context, o analiză a stării actuale arată că instabilitatea versantului a provocat daune în zona mai multor străzi: degradarea unor ziduri de sprijin, fisuri și crăpături la unele locuințe, starea precară a unora dintre străzi, fenomene de alunecare, înclinarea unor stâlpi de electricitate, deplasări ale părții carosabile și surpări sau tasări de drumuri.

Principalele zone în care sunt propuse intervenții pentru refacerea unor lucrări anterioare sunt delimitate de: Sărărie – Albineț, Sărărie – Dochia, Sărărie – Simion Bărnuțiu, Sărărie – Poligon și Dochia – Râpei.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top