Connect with us

A fost lansată licitația anului la Iași: contractul are o valoare estimată de 270 milioane lei

Proiecte publice

A fost lansată licitația anului la Iași: contractul are o valoare estimată de 270 milioane lei

ApaVital a lansat cea mai mare licitație în cadrul proiectului european de extindere a sistemelor de apă și canalizare: contractul are o valoare de aproape 270 milioane lei și prevede lucrări în zona Hârlău – Cotnari.

Procedura este împărțită în patru loturi, cu valori cuprinse între 50 și 90 milioane lei. Până acum, Daroconstruct, firmă care aparține omului de afaceri Giani Canschi, este marea câștigătoare a licitațiilor lansate de către ApaVital. Termenul limită pentru depunerea ofertelor la noua licitație este 7 noiembrie.

Cele patru loturi în care este împărțită procedura sunt:

  • Contract de 89,2 milioane lei – prevede extinderea rețelelor în localitățile de pe raza comuni Deleni: Poiana, Federeni, Slobozia, Deleni, Maxut
  • Contract de 79,4 milioane lei – prevede extinderea rețelelor în Pârcovaci și Hârlău
  • Contract de 50,5 milioane lei – constă în construirea unei conducte de aducțiune apă potabilă pe traseul Hârlău – Cotnari – Cârjoaia
  • Contract de 49,3 milioane lei – prevede extinderea rețelelor în localitățile de pe raza comunei Ceplenița: Poiana Mărului, Buhalnița și Zlodica.

O firmă poate licita pentru unul sau pentru toate cele patru loturi. Valoarea totală a contractelor este de 268 milioane lei, fără TVA. Documentația integrală de licitație poate fi accesată în sistemul național de achiziții publice. Este de așteptat ca numeroase firme să liciteze, având în vedere valoarea estimată. Lucrările sunt finanțate cu fonduri europene prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM) și, teoretic, ar trebui încheiate în decembrie 2023.

Printre contractele majore atribuite până acum de către ApaVital se numără:

În cadrul proiectului major de investiții, ApaVital a mai atribuit și alte contracte (lucrări de mai mică amploare, echipamente, dotări etc.), dar a căror valoare este semnificativ mai mică față de cele enumerate mai sus.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top