Connect with us

Alexe & Co au aflat: APIX.ro a avut dreptate/Orban: Introducem A7 și A8 la priorități. UPDATE

Alexe & Co, vizită electorală la Iași

Proiecte publice

Alexe & Co au aflat: APIX.ro a avut dreptate/Orban: Introducem A7 și A8 la priorități. UPDATE

Ministrul Mediului Costel Alexe, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș și, nu în ultimul rând, primarul Iașului Mihai Chirica și-au arătat ieri, la Iași, limitele în comunicare publică.

  • UPDATE – la sfârșitul știrii inițiale, puteți consulta un comunicat de presă trimis de PNL prin care, în sfârșit, liderii de la Iași confirmă memorandumul: „Dintr-o regretabilă eroare, autostrăzile A7 și A8 nu erau incluse” – Costel Alexe, ministrul al Mediului

În timp ce primarul Chirica a ales să atace ziariști, ceilalți colegi liberali ai lui (da, liberali) au negat o evidență pe care APIX.ro a prezentat-o încă din cursul dimineții: deși la Iași erau anunțate triumfalist proiecte (A7, A8, centura Iașului etc.) drept „priorități” ale țării întregi, cu termene „concrete” de execuție, un document al Guvernului arăta contrariul: niciunul dintre acele proiecte majore nu era inclus în lista proiectelor prioritare la nivel național pe următorii ani. Primarul Chirica a invocat „răutăcisme”, „înțepături” și „dezinformări” din partea jurnaliștilor.

APIX.ro a prezentat documentele înainte de conferința de presă a lui Alexe, Turcan, Boloș și Chirica, conferință care a avut loc la Primăria Iași. În ciuda evidenței, întrebați de jurnalistul cotidianului „Ziarul de Iași” asupra acestor inadvertențe, respectiv lipsa proiectelor majore ale Iașului din lista de priorități, deși ei anunțau anterior fel de fel de termene, cei patru au ales tactica ofensivă: au luat în râs o întrebare legitimă și au lansat atacuri la ziariști. Deloc surprinzător, Mihai Chirica s-a remarcat în acest sens (citește reacțiile sau vezi video, începând de la minutul 1:17:00).

Dilema a fost rezolvată verbal de premierul Ludovic Orban, la câteva ore de la conferința de presă de la Iași: în debutul ședinței de Guvern, în care urma să fie aprobat memorandumul cu proiectele prioritare, așa cum APIX.ro relatase anterior, primul ministru a găsit un țap ispășitor. În același timp, a „ordonat” introducerea A7 și A8 în lista de priorități ale Guvernului.

Domnule secretar general (al SGG, n.r.), ați publicat un memorandum fără să îmi prezentați anterior documentul. Atât Autostrada 7 și cât și Autostrada 8 reprezintă priorități pentru noi și le finanțăm. Vom face azi (vineri, n.r.) în ședința de guvern includerea în această listă, mai ales că ele fac parte din masterplanul pe transport”, a spus Ludovic Orban la începerea ședinței, citat de G4media.ro.

Premierul a vorbit exact despre aspectele pe care APIX.ro le-a sesizat public în prima parte a zilei de vineri: lipsa autostrăzilor A7 și A8 din lista proiectelor prioritare ale Guvernului pe următorii ani. Ulterior, și alte instituții media au relatat despre acest lucru.

Declarația premierului este, totuși, ciudată: Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a prioritizat proiectele în baza unor date transmise de 9 ministere, inclusiv de Ministerul Mediului condus de Costel Alexe, ordonatori de credite care au avut, la rândul lor, unele criterii de departajare.

Se ridică astfel alte întrebări: cum sunt, totuși, prioritizate proiectele la Guvern? În funcție de indicatori de eficiență economică sau doar pur electoral? De ce Alexe, Turcan, Boloș și, nu în ultimul rând, Chirica nu știau (sau știau?) despre documentul MFP și au ales să bagatelizeze o întrebare legitimă din partea unui jurnalist? Toate promisiunile făcute în ultimele zile la Iași de miniștrii liberali sunt în context electoral?

Pe această cale, ne exprimăm speranța că și ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș, cel care se amuza la conferința de presă de întrebarea jurnalistului, a aflat totuși de documentul MFP, în calitatea lui de „coordonator al fondurilor europene” (citește declarațiile complete).

  • Comunicatul trimis de PNL în dimineața zilei de sâmbătă (text integral):

Pe agenda ședinței de guvern de ieri, 7 august 2020, s-a aflat un proiect de memorandum guvernamental intitulat „Aprobarea rezultatelor prioritizării proiectelor de investiții publice semnificative, ce urmează a fi utilizate în procesul de elaborare a proiectului legii bugetului de stat pe anul 2021”.

Documentul ce respectă o practică guvernamentală este de un material intermediar și provizoriu de lucru, realizat de Ministerul Finanțelor Publice.  Lista anexă de investiții care au fost inițial prioritizate cuprinde 160 de proiecte în valoare de 216 miliarde lei, și un rest de finanțat de 147 miliarde lei. Dintre cele 160 de proiecte, 17 sunt proiecte noi, iar 143 sunt proiecte în execuție, aflate în diverse stadii. Mass-media a semnalat ieri faptul că această listă conținea, referitor la județul nostru, proiectele privind modernizarea drumului Târgu Frumos – Botoșani, amenajarea râului Jijia pentru combaterea inundațiilor în județele Botoșani și Iași, varianta de ocolire a municipiului Iași – etapa I – varianta Sud, varianta de ocolire Târgu Frumos. Dintr-o regretabilă omisiune,

Costel ALEXE, membru al Guvernului:

„Vreau să mulțumesc public mass-media din Iași, societății civilie și tuturor celor implicați care au semnalat ieri faptul că acest document de lucru, memorandum redactat de Ministerul Finanțelor Publice, care nu fusese încă dezbătut și aprobat în ședința de Guvern (ci era în stadiu de proiect), omisese, dintr-o regretabilă eroare, autostrăzile care vor conecta Iașul și Moldova. Repet, acest memorandum nu avea o putere juridică oricum, el era un document de lucru, un proiect.

A fost o eroare, nu există scuză, oamenii au reacționat, le mulțumesc încă o dată.

Înaintea ședinței de guvern de la ora 16, ieri, eram la Iași, am vorbit imediat cu colegii din Guvern, cu cei de la SGG, cu premierul Orban. Am îndreptat imediat eroarea.

Chiar la începutul ședinței de Guvern, primul-ministru a corectat această problemă, s-a amendat documentul în consecință, va fi publicat. Premierul a subliniat din nou prioritatea 0 a acestor obiective majore de investiții, dar a reluat și diversele faze în care se află acestea: A7, A 8 și A 13.

Cred totodată că reacția de ieri a tuturor este îndreptățită, societate civilă, oameni politici, presă, pentru că atât de mult s-a vorbit despre aceste proiecte încât sunt convins că toată această presiune mediatică și publică este benefică, este o garanție foarte mare că proiectele de dezvoltare sunt urgențe 0, beneficiază de maximă atenție și toată lumea este conectată la fiecare pas pe care îl parcurg acestea”

Prim-ministrul Ludovic Orban în debutul ședinței de Guvern de ieri:

„Ați publicat un document (Către Antonel Tănase, șeful SGG-  n.n.), un proiect de memorandum privitor la prioritățile investiționale care sunt finanțate de la buget sau din fonduri europene și nu mi-ați prezentat anterior documentul. Și, de aceea, vreau să fac precizarea acum, când se face o întreagă campanie, că atât autostrada A7, cât și autostrada A8 reprezintă priorități pentru noi și le finanțăm. Deci, includerea – atât domnul ministru Cîțu, cât și domnul ministru Bode – o vom face astăzi în ședința de guvern, mai ales că ele sunt incluse în Master Plan și chiar sunt finanțate. Autostrada de pe Coridorul IX paneuropean Ploiești – Focșani – Bacău – Siret, care are 6 tronsoane, deja, avem contracte de realizare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic care sunt finanțate, dintre care o parte sunt finalizate până la sfârșitul anului și anul viitor urmează să facem licitația pentru stabilirea constructorului. În ceea ce privește Autostrada ”Unirii”, pentru care există lege în vigoare, reprezintă o prioritate absolută. La ora actuală, studiul de fezabilitate pe tronsonul Târgu Mureș-Târgu-Neamț este în curs de realizare și până în ianuarie trebuie finalizat. De asemenea, sunt în proceduri de licitație celelalte două tronsoane, pentru care umează să semnăm contractele pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top