Spații verzi
Arheologii au dat undă verde continuării lucrărilor la parcul din fața Teatrului Național
Cu un contract semnat încă din august 2021, lucrările la parcul din fața Teatrului Național trebuiau finalizate în 12 luni. În schimb, abia după aproape 12 luni (iulie 2022), Conest a deschis șantierul, lucrările fiind sistate la scurt timp pentru cercetare arheologică, iar raportul a fost gata abia în noiembrie 2023.
În acest context, Primăria Iași a anunțat că arheologii au dat undă verde reluării lucrărilor, astfel că parcul din fața Teatrului va fi inaugurat anul viitor, în plină campanie electorală. Mai jos, puteți citi comunicatul integral al municipalității pe această temă:
Comisia Națională de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii a aprobat Raportul de cercetare arheologică preventivă realizat de echipa de specialiști de la Complexul Muzeal Național „Moldova” care au făcut cercetarea arheologică obligatorie la șantierul din parcul din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, supus unui proiect de modernizare de către Primăria Municipiului Iași.
Totodată, Comisia a solicitat punerea în valoare a unor vestigii pe care arheologii le-au propus spre conservare. Printre structurile pe care arheologii consideră că merită să fie puse în evidență prin soluții speciale găsite de către arhitecți se numără:
- amplele arce de descărcare în fundații ale clădirii din zona de sud a esplanadei, care reprezință o soluție construcțivă semnificativă găsită de constructorii acelor timpuri (sfârșitul sec. XVIII).
- un tronson din conductele de apă executate din olane, care ar putea fi transformată în „masca” unei cișmele publice, spațiul putând fi amenajat cu nișe cu geam în care să fie expuse câteva din obiectele care au fost descoperite aici, însoțite de ilustrație și texte lămuritoare;
- un tronson din conducte și amenajarea rotundă din centrul spațiului ar putea fi protejate prin placă de superglass.
Specialiștii arheologi mai recomandă ca vegetația arboricolă să fie aleasă și plantată astfel încât prin dezvoltarea rădăcinilor să nu genereze dislocarea elementelor de zidărie conservate în sol și ca porțiuni din traseele zidurilor să fie puse în evidență prin desenul tramelor de alei.
- Citește și VIDEO Fosta Piață Dimitrov: săpăturile au scos la iveală vestigii/Ce planuri are investitorul?
În primăvara acestui an, specialiștii de la Complexul Muzeal Național „Moldova” au solicitat extinderea cercetărilor arheologice, ceea ce a presupus excavații și lucrări în plus, care au presupus costuri suplimentare din bugetul local. Municipalitatea și compania contractată pentru modernizarea esplanadei Teatrului Național au fost nevoite să aștepte finalizarea studiilor și eliberarea avizului de către Ministerul Culturii, fără de care lucrările nu au putut continua.
Odată aceste etape obligatorii fiind depășite, Primăria Municipiului Iași pregătește reluarea lucrărilor, cu respectarea recomandărilor arheologilor, pentru o justă punere în valoare a vestigiilor descoperite.
Lucrările vor continua în etape și, așa cum am anunțat, o parte din vegetaţia existentă, anume cea matură și valoroasă, se va regăsi pe acelaşi amplasament şi la finalizarea lucrărilor.
Proiectul include amenajarea, sistematizarea verticală și refuncționalizarea zonei ca spațiu cultural, cu elemente de mobilier urban, realizarea și montarea de elemente constructive (teatru de vară în aer liber, foișor, panou pentru expoziții, fântână interactivă, fântâni cu cascadă, fântâni de apă potabilă, gradenă circulară, toalete ecologice cu autocurățare), amenajarea de spații verzi, trasee de circulații pietonale, sistem de iluminat modern etc.
Terenul amenajat are o suprafață de 9.744 metri pătrați, iar spațiile verzi vor reprezenta peste 7.200 de metri pătrați.