Proiecte publice
Barajul Pașcani: a fost lansată o achiziție pentru punerea în funcțiune a centralei hidroelectrice

Scris de
Hidroelectrica a lansat achiziția pentru furnizarea și montajul echipamentelor necesare punerii în funcțiune a centralei hidroelectrice din cadrul AHE Pașcani, contractul având o valoare estimată la aproape 70 milioane lei, fără TVA. Aceste costuri reprezintă un sfert din suma totală care va fi investită în următorii doi ani la Pașcani (peste 300 milioane lei).
Lucrările la acumularea hidroenergetică au fost reluate anul trecut. Echipamentele care fac obiectul licitației lansate sunt necesare în vederea barării cursului de apă al râului Siret și asigurării volumului de apă necesar funcționării centralei hidroelectrice, conform documentației tehnice consultate de APIX.ro.
„Se impune continuarea demersurilor de execuție și punere în funcțiune a AHE Pașcani, respectiv achiziționarea la cheie a echipamentului hidromecanic (stavile segment și mecanismele de acționare) necesare echipării barajului deversor aferent obiectivului de investiții, astfel încât să se realizeze funcționalitatea acumulării, aceea de a asigura volumul necesar de apă pentru funcționarea turbinelor hidraulice”, se arată în caietul de sarcini.
Odată echipat barajul Pașcani, Hidroelectrica spune că vor fi asigurate condițiile tehnice necesare continuării execuției digului mal stâng al acumulării hidroenergetice și condițiile de funcționare a centralei la puterea instalată de 9,4 MW.
Amenajarea hidroenergetică Pașcani cuprinde acumularea Pașcani și centrala hidroelectrică Pașcani. AHE Pașcani este amplasată pe râul Siret în amonte de localitatea Lunca (jud. Iași), la circa 2,5 km de Pașcani. Acumularea are un volum de circa 68,7 milioane metri cubi. „Retenția este asigurată de un baraj stăvilar de tip fluvial din beton, echipat cu stavile segment, diguri de contur din materiale locale protejate cu pereu din beton, și relieful existent”, se mai precizează în documentația de atribuire a contractului.
Principalele beneficii ale acumulării sunt:
„Întreaga lucrare poate fi finalizată în trimestrul 2 din 2026 și va însemna producție de energie verde, diminuarea riscurilor inundațiilor, apă potabilă pentru Pașcani și localitățile limitrofe, apă pentru irigații pentru județele Iași și Neamț”, spunea, în 2023, ministrul Energiei Sebastian Burduja, cu ocazie unei vizite la Pașcani.
Proiectul „Amenajarea Hidroenergetică Paşcani” (AHE) a fost iniţiat în anul 1985 şi a fost continuat prin decizii adoptate în 1989, 2002 şi 2006. Lucrările au fost sistate în 2012, odată cu intrarea Hidroelectrica în insolvență. Cea mai mare parte a lucrărilor (90%) a fost executată în perioada comunistă. Din 2014, Hidroelectrica și-a revenit din punct de vedere financiar, având ulterior profituri substanțiale, iar, în 2019, a inițiat actualizarea studiului de fezabilitate aferent AHE Pașcani.
Anul trecut, reprezentanții guvernului declarau că necesarul de finanțare pentru finalizarea lucrărilor la AHE Pașcani ajunge la peste 65 milioane euro. În 2022, asigurarea acestor fonduri a devenit o certitudine după aprobarea unei ordonanțe de urgență a guvernului.
Arhiepiscopia Iașilor a început demersurile pentru executarea săpăturilor arheologice pe terenul pe care va fi extins...
Senatorii au adoptat cu o largă majoritate un proiect legislativ pentru introducerea unor noi tipuri de...
O asociere de firme condusă de Prima Construct a obținut autorizația pentru construirea unui stadion în...
CTP Iași a pus în circulație primele tramvaie Bozankaya din lotul celor 18 vehicule achiziționate cu...
Sistemul Național Antigrindină nu a funcționat pe parcursul anului 2025, iar principalele motive țin de lipsa...