Connect with us

Catacombele din zona Cubului vor putea fi, din nou, vizitate: PMI vrea cafenele și magazine de antichități

Imagine de la momentul descoperirii vestigiilor în anii '70 (FOTO: wikimapia.org)

Proiecte publice

Catacombele din zona Cubului vor putea fi, din nou, vizitate: PMI vrea cafenele și magazine de antichități

Primăria vrea să reia un proiect mai vechi de amenajare a vestigiilor arheologice din ansamblul Ştefan cel Mare (zona Cubului), inițiativă care datează din anul 2000, dar care, până acum, a constat doar într-o documentație pierdută prin sertarele Primăriei. În prezent, municipalitatea caută un proiectant care să facă un nou proiect tehnic prin vestigiile să fie consolidate și redate circuitului turistic. Valoarea contractului se ridică la aproape 130.000 lei.

Lucrările ar urma să pună în valoare ruinele unei biserici din care s-a păstrat numai absida altarului (datată în secolul al XV-lea), ruinele unei construcţii cu ziduri, fundaţii şi pivniţe (datată în secolul al XVII-lea) şi ruinele unor alte construcţii au avut funcţiuni comerciale şi de locuit (datate între secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea).

Ruinele au o structură constructivă din zidării de piatră şi cărămidă şi se află sub nivelul platformei pietonale, având o suprafaţa totală de peste 1.700 mp. Municipalitatea caută o firmă care să realizeze un nou proiect, iar printre facilităţile care ar urma să se dezvolte se numără o cafenea pentru artişti, magazine de antichităţi, spaţii expoziţionale şi săli cu diverse funcţiuni. În documentaţie nu se precizează vreun detaliu despre viitorul construcţiei „Cub” – lucrările fac referire la zona subterană.

Principalele lucrări vizează finalizarea consolidării zidurilor de piatră şi reluarea lucrărilor pentru recuperarea şi integrarea în circuitul vizitatorilor a ruinelor absidei bisericii.

„În zona pivniţelor, fără a altera imaginea acestora se solicită (fără a exclude alte propuneri) amenajarea unei cafenele a artiştilor, cu acces al publicului dinspre patio şi extensia spaţiului respectiv cu o terasă pentru sezonul cald. În zona construcţiei majore se propune amenajarea de spaţii comerciale adaptate specificului ansamblului (comercializare lucrări de artă, antichităţi, spaţii expoziţionale etc.)”, se mai arată în caietul de sarcini.

În documentație se mai precizează că, în zona ruinelor din secolul al XIX-lea, se propune amenajarea unor săli pentru cluburi ale tineretului, săli pentru prezentare video sau săli de conferinţe. Primăria a lansat procedura de contractare a serviciilor de proiectare în sistemul electronic de achiziţii publice, dar, până acum, nu a fost atribuit contractul.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Continue Reading
MCM Construct - Banner
Articole similare

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top