Local
Consiliul Județean va garanta creditul de 20 mil. euro al Aeroportului
Creditul de investiții pe care îl va face Aeroportul Internațional Iași, în valoare de 20 milioane euro, va fi garantat, în proporție de 80%, de către Consiliul Județean (CJ), conform unei decizii care va fi adoptată de plenul CJ care se va reuni pe 22 septembrie în ședință ordinară.
Aeroportul are în plan să facă un împrumut de 20 mil. euro pentru a asigura cheltuielile neeligibile în prima etapă de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene. Creditul va fi pe o durată de 15 ani, cu o perioadă de grație de 18 luni.
Investiția prioritară la Aeroport, cu termen de finalizare în decembrie 2023, constă în construirea noului terminal T4, crearea unui culoar de legătură între T3 și T4, realizarea unei parcări (la nivel solului) și reconfigurarea drumurilor de acces, înființarea unui post control acces și realizarea de construcții pentru asigurarea utilităților (gospodărie de apă, centrală termică, panouri fotovoltaice 10.000 mp, rețele exterioare).
Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 450 milioane lei (inclusiv TVA). La acest moment, proiectul este definitivat, iar aeroportul a obținut toate avizele necesare solicitate prin certificatul de urbanism. Terminalul T4 va avea o suprafață construită de 10.416 mp și una desfășurată de 31.210 mp. T4 va avea o capacitate de procesare maximă de 3,3 milioane pasageri/an. Capacitatea noii parcări va fi de peste 420 de locuri, iar 250 dintre acestea vor fi de scurtă durată.