Local
Continuă blocajul din urbanism: doar două proiecte, o hală și o vilă, vor fi dezbătute de consilierii locali
Doar două planuri urbanistice zonale (PUZ) au fost incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local (CL) din 30 octombrie. Este vorba despre două proiecte cu impact minim: o hală de producție propusă pe un teren de 600 mp în zona Dancu și o vilă duplex în zona Bucium pe un teren de 800 mp.
Numărul redus de proiecte vine după două ședințe în care documentațiile urbanistice au fost retrase în bloc: opt la plenul din august și 13 în septembrie. Unele au fost reintroduse de la o ședință la alta în mai multe reuniuni din ultimele șase luni. Situația a determinat și o intervenție publică a Ordinului Arhitecților din România – filiala Iași, care a cerut reguli clare și criterii cunoscute înainte ca proiectele să ajungă la vot.
Blocajul are și o componentă politică. După cum APIX.ro a relatat anterior, la ședința din iulie, cei șapte consilieri PNL au primit, cu numai 40 de minute înainte de plen, indicații de vot din partea conducerii partidului. Liberalii s-au abținut la unele PUZ-uri, sub amenințarea unor sancțiuni interne. Episodul a dus la un conflict deschis între primarul Mihai Chirica și liderul PNL Iași, Alexandru Muraru: edilul l-a acuzat de presiuni asupra consilierilor și i-a cerut demisia.
Disputele au vizat și conducerea Comisiei de urbanism, prezidată de dezvoltatorul imobiliar Vasile Pușcașu (AUR). În aceeași ședință, acesta a intervenit în favoarea propriului proiect cu peste 35 de vile în Bucium, deși secretarul general i-a recomandat să nu participe la dezbateri. Proiectul a fost respins, iar consilieri de la USR și PNL au pus în discuție oportunitatea menținerii lui Pușcașu la șefia comisiei.
- Citește și Dezvoltarea orașului are nevoie de reguli clare, competență profesională și decizii responsabile
Dincolo de conflictele din CL, arhitecții au semnalat problema cerințelor formulate abia la finalul unui traseu de avizare care poate dura ani. Într-un articol publicat pe APIX.ro, OAR Iași a arătat că solicitările privind drumurile, spațiile verzi sau dotările educaționale trebuie stabilite de la început și aplicate unitar. Organizația a subliniat însă și că proiectele trebuie evaluate în raport cu efectele asupra cartierelor: trafic, utilități, școli și grădinițe. Deblocarea urbanismului presupune, în această viziune, atât responsabilități pentru investitori, cât și asumarea de către Primărie a infrastructurii publice necesare.







