Proiecte publice
Doi constructori se bat pentru contractul TUIAȘI de 6,4 milioane lei
Katar Conneg SRL și Dalexem Prodcom sunt singurele firme care au înaintat oferte la o licitație desfășurată de Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” (TUIAȘI) pentru consolidarea și reabilitarea corpului „Energetică”.
Prima firmă are un subcontractant (Maroco Systems), iar cealaltă participă la licitație în asociere cu Nortek Trust A.G. Cel mai probabil, TUIAȘI va selecta constructorul până la sfârșitul acestui an.
Clădirea Energeticii are șase corpuri în alcătuirea sa, trei dintre ele fără niciun etaj, unul cu un etaj, unul cu două și unul cu trei. Din punct de vedere al amplasamentului, suprafața construită la sol este de 1.782 de metri pătrați, suprafața utilă este de 3.358 de metri pătrați, iar suprafața construită desfășurată este de 4.822 de metri pătrați. În cele șase corpuri de clădire sunt amenajate zone de laboratoare, săli de curs și birouri.
Lucrările sunt finanțate prin intermediul Programului Operațional Regional în cadrul unui proiect ce are o valoare totală de 8,8 milioane lei. Termenul de execuție a lucrărilor este de 18 luni.